Daniel Funeriu susţine introducerea învăţământului obligatoriu de la 5 ani

| 24 sep, 2013

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat marţi, la o întâlnire cu mai multe ONG-uri din educaţie, că susţine introducerea învăţământului obligatoriu pentru copii începând cu vârsta de cinci ani şi a spus că aceasta este o temă ce trebuie împinsă pe agenda publică de discuţii.

Consilier prezidenţial şi membru fondator al Fundaţiei "Mişcarea Populară", Daniel Funeriu a susţinut introducerea ca obligatorie a grupei mari la grădiniţă în cadrul unei întâlniri cu ONG-urile din domeniul educaţiei "pentru o radiografie la zi a problemelor din sistemul de educaţie preuniversitar", la care au mai participat membrii fondatori ai Fundaţiei "Mişcarea Populară", Marian Preda, Cristian Diaconescu şi Radu Borza, potrivit agerpres.

"Nu vreau să se trăiască cu impresia că noi, ca fundaţie, am vrea să fim un organism, să federeze pe toată lumea, noi vrem să avem activităţi în zona educaţiei, vrem să fim parteneri în această zonă, avem o reţea în teritoriu care se va întări, am vrea să vă dăm un exemplu de primă activitate pe care am făcut-o, am distribuit fluturaşi de informaţii pentru părinţi cu evaluările de la clasa a doua, a patra şi a şasea", a explicat Daniel Funeriu, citat de Agerpres.

El a adăugat că obiectivul acestei întâlniri cu ONG-urile este acela de a susţine nişte puncte de vedere care să fie îmbrăţişate de toată lumea şi care să fie într-o coerenţă cu ceea ce se întâmplă la nivelul societăţii civile.

"Se poate obţine mult mai mult din activităţile ONG-urilor. Nu cred că toţi oamenii sunt la fel, nu toate ONG-urile sunt la fel, nu toate fundaţiile sunt la fel şi cred că doar în timp, noi fiind relativi noi, vom putea demonstra că ceea ce vă spun aici şi faptul că suntem total relaxaţi din punctul de vedere al partizanatelor politice se va dovedi, noi chiar vrem să mergem pe o linie a unui laborator de idei, resurse şi să ne punem resursele la dispoziţie. Rugămintea mea este să nu aveţi niciun stres că activitatea, întâlnirile dumneavoastră cu noi vor fi într-un fel sau altul instrumentalizate politic", a mai declarat Funeriu.

Consilier prezidenţial şi membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu a spus, la rândul său, că este vorba de o întâlnire pe teme sociale, o formă de dezbatere care trebuie să existe în societate, chiar dacă nu are neapărat o ţintă politică, o dezbatere între oameni care cunosc o serie de elemente şi că Daniel Funeriu este în mod clar un om informat în ceea ce priveşte educaţia.

"Este vorba de starea de exasperare la nivelul societăţii când vine vorba de educaţie. Când vorbim despre nemulţumirile din viaţa de zi cu zi ale românului, nemulţumirile se îndreaptă de regulă către cei care guvernează. În această ţară nu există nimeni care guvernează. Nu putem decide nimic, nu putem decât să influenţăm, în măsura în care o astfel de discuţie devine cunoscută public", a declarat Cristian Diaconescu.

La discuţii au participat reprezentanţi ai Centrului Român de Politici Europene, Expert Forum, Educativa, Asociaţia "Şcoala de Valori", Fundaţia Soros, ADRA România, Edusfera, World Vision Romania, Societatea de Ştiinţe Matematice, Agenţia "Împreună".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ