DNA: În cazul sesizărilor referitoare la împrumutul de la FMI s-a dispus clasarea cauzei raportat la faptele sesizate

| 18 noi, 14:18

În cazul sesizărilor referitoare la împrumutul contractat de România de la FMI în 2009, transmise procurorilor anticorupţie în cursul acestui an, s-a dispus clasarea cauzei raportat la faptele menţionate, se arată într-un răspuns transmis vineri de DNA la solicitarea Agerpres.

Clasarea cauzei a fost dispusă pe motiv că aspectele sesizate nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunilor de abuz în serviciu şi conflict de interese, precum şi pe motiv că fapta, respectiv constituire de grup infracţional organizat, nu există. 

"Sub nr. 664/P/2016, s-au înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie mai multe sesizări penale având toate acelaşi conţinut, formulate de mai multe persoane fizice, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări pentru suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi constituirea unui grup infracţional. Ca urmare a examinării dosarului penal cu numărul sus menţionat, la data de 8 noiembrie 2016 s-a dispus clasarea cauzei raportat la faptele care au făcut obiectul sesizării, pe motiv că aspectele sesizate nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunilor (abuz în serviciu şi conflict de interese) şi pe motiv că fapta nu există (constituire de grup infracţional organizat)", se arată în răspunsul DNA. 

Conform aceleiaşi surse, soluţia de clasare a fost comunicată părţilor interesate din punct de vedere procesual, adică persoanelor care au formulat sesizările. 

DNA mai precizează că în prezent nu este înregistrat niciun dosar având ca obiect împrumutul contractat de la FMI în anul 2009.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ