Descoperire FANTASTICĂ despre Iisus, aşteptată de 2.000 de ani

| 26 dec, 2013

De 2000 de ani, pelerinii şi arheologii din întreaga lume au căutat dovezi fizice legate de existenţa lui Iisus şi a familiei sale, dar fără succes, scrie The Guardian. Acum însă, o cutie ar putea schimba această situaţie.

O cutie funerară antică ce ar conţine prima referinţă despre Mesia ar putea fi expusă public în Israel, după ce proprietarul ei a fost absolvit de acuzaţiile de falsificare. Singura dată când a fost expusă în public până acum a fost în 2002 la Toronto.

Cutia, modestă în sine, este cunoscută ca un "osuar" şi este reprezentativă pentru Ierusalimul din primul secol. Proprietar este Oded Golan, un colecţionar israelian de antichităţi. Pe lateralul cutiei sunt trecute cuvintele: "Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Iisus".

Iacob cel Drept a fost primul lider al creştinilor din Ierusalim dupa Crucificarea lui Iisus şi a fost executat pentru erezie.

Oasele sale au fost adunate şi plasate în acest osuar. "Este cea mai veche referinţă la Iisus", susţine Golan, care are această cutie încă din anii 70 fără să-i fi realizat importanţa.

Cutia va fi în curând expusă public, împreună cu concluziile experţilor din procesul în care a fost implicat Golan, pentru ca toată lumea să-i poată lua în serios autenticitatea.

Tag-uri: iacob, iisus, osuar
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

14 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 feb, 2014
Leontiuc
Da curios lucru dupa Lovitura de Stat; talibanii au decis ca Isus sa mai aiba o litera si asa a aparut Iisus. Nu conta ca Biblia era tradusa de un ortodox de-a lor Cornilescu.... au inventat ei alta. Si asa su aparut si oasele parfumate sau moastele.
26 ian, 2014
popescu
erata la osuarul
a se citi: nu se vad aceste calitati>mai gresim citeodata insa eu personal nu mi-o iert.
26 ian, 2014
popescu
osuarul
Toate comentariile citite in acest articol, contin numai jigniri aduse unul altuia.Nu inteleg ce stisfactie aveti oameni buni ,in a va aduce injurii gratuite. Oare dece nu putem scoate din noi cuvinte frumoase si atunci cind nu avem aceeasi parere. Sint tare dezamagita de impulsivitatea poporului meu.Si se spune despre romani,ca sint un popor cald si primitor si mai cu seama un popor cu multa credinta .Nu se vede aceaste insusiri in multe comentarii din multe situri dupa net in care mai citesc si eu diminetile la cafea. Daca stam si gindim,toti sintem facuti din aceeasi sursa de viata.Rog nu va suparati pe mine pentru constatarile facute. Multumesc!
28 dec, 2013
ardealul
Inventarea "fratilor" are un scop bine definit. Israelitii nu doresc sa-l recunoasca pe IIsus si scormonesc tot felul de idei promovate in special pe canalele de televiziune controlate de acestia.(Iisus a avut frati, el a fost crucificat fara ca iudeii sa solicite acest lucru, s-au descperit osemintele si fratii lui Iisus, etc)Prigoana crestinismului abia acum incepe prin denaturarea simbolurilor...raspandirea ereziilor in randul tinerilor, promovarea homosexualismului, vietii desantate, drogurilor, preacuviei etc, dar D-zeu nu va permite mult timp aceasta lucrare. Rugati-va sa nu fiti inselati, caci ce va fi de sufletul care nu este in mainile Domnului?
28 dec, 2013
Ola
talibanismul ortodox mioritic
Amice, esti cam idiot. Lasa ca Isus este un frumos personaj literar (si cam atat) care este simbolul-purtator de idei al unei secte evreiesti (in secolul intai, crestinismul nostru nu a fost altceva decat o secta iudee, fiind ulterior importat si de popoare pagane ca romanii grecii, etc). Dar ce are osuarul asta cu "viciile lumii moderne" de care ii acuzi tot pe CONATIONALII lui Isus, e de neinteles pentru o minte neatinsa de schizofrenie paranoida, ca a ta.
04 ian, 2014
constantin
ràspuns
sigur cà da.totul este dirijat de o fortà bolnavà. cit despre ceea ce spune =ola= in comentariile sale, poate afla de la mine cà este in afara liniei crestinismului si e foarte bine dacà ar càuta sa-si schimbe mizeria din cutia cranianà.poate sa gaseascà si un creier de gàinà cà tot ar functiona mai bine decit ceea cea are acuma...prigoniti am fost ,prigoniti sintem si prigoniti vom fi mereu dar VOM INVINGE NOI .
03 feb, 2014
alin cristea
Isus o fost virgin, la fel ca si Maria tot virgina o fost. De fapt nici nu a avut buric, la fel ca Adam si Eva. Asea, ce dovada mai vreti ?
27 dec, 2013
Iisus Cristos
religie=peste Lege
de mii de ani jidanii fac fel de fel de scenarii in jurul unei crime odioase ,mistificind realitatea cu scopul mentinerii lumii in obscurantism,in spatele acestor actiuni desfasurind crime social economice,infiltrarea in conducerea statelor lumii,crezind ca vor deveni o putere mondiala ,obstructionind accesul maselor la invatatura si cunoastere,raspindind pe diverse cai molime,pentru a le vinde mai apoi antidotul

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ