ELENA UDREA: Dacă DNA nu răspunde solicitării să depun cauţiune pe bunurile sechestrate, voi cere audienţă la Kovesi

| 02 noi, 13:01

Fostul ministru Elena Udrea a anunţat luni că va face o cerere de audienţă la şeful DNA, Laura-Codruţa Kovesi, în situaţia în care nu i se va răspunde solicitării de a depune drept cauţiune bunuri aflate sub sechestru, transmite Agerpres.

Udrea a respins varianta unui împrumut pentru depunerea celor cinci milioane de lei drept cauţiune. 

"Până mâine. Am făcut toate solicitările, toate contestaţiile posibile, toate plângerile împotriva condiţiilor controlului judiciar şi aşteptăm să vedem dacă instituţia DNA este de acord să pun cauţiune bunurile care tot la DNA sunt sechestrate. (...) Nu, nu am varianta (împrumutului - n.r.). Vorbim de o sumă uriaşă, cinci milioane de lei. Este exclus să poţi împrumuta banii aceştia de la cineva. (...) Nu cred că cineva îşi doreşte să rişte să se expună pericolului de a fi căutat şi arestat a doua zi ajutând-o pe Elena Udrea. Dar, în situaţia în care DNA nu va răspunde solicitării mele de a îmi permite, conform legii, să depun cauţiune bunuri aflate acum sub sechestru, voi face o cerere de audienţă la procurorul-şef DNA, doamna Kovesi", a afirmat Udrea, la ieşirea din sediul DNA. 

Ea a susţinut că, după ce Parlamentul nu şi-a dat avizul, se urmăreşte să se ceară arestarea preventivă pentru încălcarea condiţiilor controlului judiciar. 

Pe de altă parte, întrebată dacă are pe conştiinţă, ca exponent al clasei politice şi al administraţiei, tragedia petrecută la clubul Colectiv, Udrea a răspuns: "Vă rog, nu începeţi cu aşa ceva. Mai rămâne să spuneţi că eu sunt de vină şi pentru asta. La fel de vinovaţi sunt cei care tolerează astfel de situaţii, (...) de la cei care au autorizat un astfel de loc până la cei care s-au dus şi au montat artificii în localul acela. Presupun că asta s-a făcut de către 'nişte specialişti'. (...) Este o tragedie, o dramă care s-a întâmplat şi pentru care trebuie răspunsuri şi răspunderi concrete. Cine a vizat fără să respecte legea, cine a luat decizia să se monteze artificii în localul acela ? (...) Cum să te duci să dai foc într-un loc în care era tot capitonat cu burete?". 

Deputatul a menţionat că avizul cel mai greu de luat este al pompierilor, indiferent de locaţie, tocmai pentru că trebuie respectate toate condiţiile să nu se întâmple un astfel de incendiu. Udrea a precizat că a mers la locul incendiului chiar în noaptea tragediei. 

Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul legat de creditul BRD.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ