Eurodeputatul Dan Nica (PSD): Europa riscă să-și piardă industria dacă nu susține producția proprie

| 15 oct, 18:05

Europarlamentarul Dan Nica (PSD) declară că Europa riscă să-și piardă industria dacă nu sprijină producția proprie, opinie pe care a făcut-o publică în cadrul reuniunii Grupului de lucru al Parlamentului European pe politică industrială.

 

Potrivit unui comunicat transmis, marți, de biroul de presă al europarlamentarului, în cadrul reuniunii Grupului de lucru al Parlamentului European pe politica industrială, Comisia Europeană a prezentat primele direcții ale viitorului Industrial Accelerator Act, care își propune să sprijine industriile mari consumatoare de energie și tehnologiile curate prin simplificarea procedurilor și stimularea investițiilor.
Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a prezidat reuniunea și a atras atenția asupra faptului că fără politici clare de achiziții publice orientate către producția europeană și fără măsuri de garantare a competitivității interne, tranziția industrială riscă să eșueze, iar Uniunea să devină dependentă de importuri ieftine, dar poluante, menționează sursa citată.
''Obiectivul acestui act este să ofere o piață reală și competitivă pentru industriile mari consumatoare de energie și pentru tehnologiile curate, prin simplificarea procedurilor, acces mai bun la piață și stimularea investițiilor. Am subliniat însă un punct esențial: nu există tranziție industrială fără competitivitate și fără cumpărători pentru produsele noastre. Nu vrem o 'decarbonizare' prin închiderea capacităților industriale, în timp ce importăm ieftin oțel, aluminiu, ciment, produse cu emisii uriașe, din afara Uniunii. Europa a investit deja în exemple concrete tehnologii curate, de exemplu oțel, aluminiu, ciment, dar dacă nu există cerere și nu există politici de achiziții publice orientate către 'Made in Europe', riscăm ca aceste eforturi să rămână fără rezultat'', a declarat eurodeputatul Dan Nica, citat în comunicat.
Europarlamentarul PSD mai precizează că, în cadrul reuniunii, a cerut ca viitorul Industrial Accelerator Act să includă măsuri clare privind: prioritizarea achizițiilor publice din producția europeană, mecanisme de sprijin pentru menținerea competitivității industriei, garanții pentru investitori că în Europa există o piață pentru produsele industriale curate.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ