Florin Manole: Vom face un program în favoarea tinerilor, pentru accesul la primul loc de muncă

| 11 sep, 18:32

 

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi că va propune implementarea unui program care urmărește să stimuleze angajatorii să integreze în muncă tinerii sub 26 de ani.

 

 

Manole a făcut această propunere în cadrul unei conferințe de presă la sediul central al PSD, unde a fost prezentat programul partidului pentru investiții, locuri de muncă și dezvoltare economică.
'Evident că nu se poate dezvoltare economică, nu se pot implementa investiții fără forță de muncă. (...). Contextul actual ne arată că în cele două extreme ale pieței muncii din România există probleme, iar contextul european este similar. Există o problemă în ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și o problemă în ceea ce privește reîntoarcerea în muncă a șomerilor de lungă durată sau a persoanelor peste 55 de ani. Voi vorbi despre prima categorie de măsuri referitoare la tineri, unde avem un nivel înalt al șomajului. Vom face această intervenție și acest program în favoarea tinerilor pentru accesul la primul loc de muncă, în doi pași. În primul rând vom modifica legislația acolo unde este necesar, și anume în legea referitoare la bugetul asigurărilor de șomaj și ocuparea forței de muncă, după care vom accesa fondurile europene sau vom folosi și bugetul asigurărilor sociale pentru a finanța și a stimula angajatorii să integreze în muncă tinerii de sub 26 de ani pentru contracte pe perioadă nedeterminată - pentru primele 12 luni un stimul de 1.000 de lei, pentru următoarele 12 luni un stimul de 1.250 de lei, evident cu obligații pentru menținerea la locul de muncă a acelor care primesc acest stimul', a spus Manole.
El a menționat că această măsură este importantă și pentru a combate munca la negru.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ