AUR propune un manifest cu zece măsuri pentru o 'Opoziție totală - opoziție națională'
Președintele AUR, George Simion, a anunțat, marți seară, un set de măsuri pe care care AUR le va întreprinde pentru 'Opoziție totală - opoziție națională'.
'În Parlamentul României, ieri, s-a întâmplat un lucru foarte, foarte grav. Actuala guvernare nesocotește din nou Parlamentul și nu o retrage din scaunul de ministru al Mediului pe Diana Buzoianu. Este o sfidare la adresa democrației parlamentare, este încă o sfidare la adresa opoziției parlamentare, care a depus nenumărate moțiuni simple și de cenzură în această sesiune parlamentară. Anunțăm un manifest, adresat tuturor românilor, adresat opoziției politice, mass-media, sindicatelor și mediului de afaceri și tuturor cetățenilor români de bună credință care s-au săturat de această guvernare și vor acțiuni concrete. 'Opoziție totală, opoziție națională', un decalog de măsuri pe care îl emitem către toți cetățenii României. 'Opoziție totală' față de abuzurile care din data de 6 decembrie 2024 se comit la adresa voinței poporului român. 'Opoziție națională' față de cei care calcă în picioare credința noastră creștină, identitatea noastră națională și care acaparează spațiul public cu false teme', a afirmat Simion, într-o conferință de presă.
Prin acest 'Decalog de măsuri', AUR susține că 'opoziția nu poate fi decorativă, negociabilă sau selectivă pentru că România are nevoie de opoziție totală - fermă, consecventă și fără compromisuri, o opoziție națională, în slujba cetățenilor și a statului'.
'România se află într-un moment de ruptură democratică. Parlamentul este golit de rol, Guvernul conduce prin asumări repetate de răspundere, economia este împovărată de taxe, iar interesul național este subordonat unor înțelegeri de coaliție lipsite de legitimitate populară. Niciodată criza social-economică și morală nu a fost mai profundă, niciodată inadecvarea și incompetența Bucureștiului nu au fost mai evidente', se arată în documentul prezentat.
Prima măsură anunțată vizează 'întoarcerea la democrație parlamentară' care presupune votarea și inițierea oricăror moțiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului, moțiuni simple îndreptate împotriva miniștrilor coaliției.
'Nu vom vota nicio ordonanță de urgență, indiferent de conținut, ca formă de protest instituțional față de guvernarea prin excepție', se arată în document.
AUR își propune, în cea de a doua măsură, 'un blocaj politic legitim al guvernării' și anunță că nu va susține nicio lege majoră inițiată de coaliție (legea bugetului de stat, învestirea guvernelor, legi organice sau reforme structurale), nicio lege care presupune creșteri de taxe sau poveri fiscale suplimentare pentru cetățeni și mediul privat. niciun tip de sprijin extern care depășește cadrul strict umanitar și va condiționa orice sprijin pentru Ucraina de asigurarea europeană a drepturilor lingvistice și religioase ale românilor care trăiesc în această țară.
Potrivit celui de al treilea punct al decalogului - 'opoziția națională' va presupune organizarea de conferințe și dezbateri săptămânale, la București și în fiecare județ, 'pentru a critica și documenta acțiunile guvernului', construirea unei rețele naționale de informare publică pentru 'a combate propaganda și dezinformarea guvernamentală' și asigurarea prezenței în toate comisiile parlamentare strategice.
A patra măsură a manifestului intitulată 'fără compromisuri cu coaliția' precizează că AUR 'nu va participa la niciun guvern cu vreunul din partidele Coaliției cu excepția unuia de 'uniune națională', cu mandat explicit pentru organizare de alegeri anticipate', apreciind că 'un compromis cu abuzul reprezintă complicitate, nu stabilitate'.
AUR vrea, prin al cincilea punct al manifestului, să apere Constituția și statul de drept prin sesizarea Curții Constituționale pentru orice lege care contravine democrației, statului de drept, economiei libere; a Curții de Conturi, ANI, Avocatului Poporului și altor instituții de control pentru fiecare caz de abuz sau risipă; formularea de plângeri penale pentru a combate orice tentativă de control a Justiției.
'Reformarea Justiției nu se poate face din afară, prin intruziuni politice virulente și violente. Justiția trebuie decuplată de politic, pentru a se putea reforma. Scopul oricărei reformări este furnizarea dreptății pentru toți justițiabilii', se mai arată în document.
A șasea măsură, 'Opoziție activă și obstrucție regulamentară', prevede utilizarea 'instrumentelor regulamentare pentru a bloca inițiativele nocive (amânări, retrimiteri la comisii, contestarea procedurilor viciate, dezbateri extinse)' și lansarea unui audit politic public al guvernării, cu rapoarte periodice prezentate opiniei publice.
'Dialogul social și alternative reale', cea de a șaptea măsură, va include consultări periodice cu mediul de afaceri, profesori (mediu universitar și pre-universitar), sindicatele și profesioniștii afectați de politicile guvernului.
'Pentru fiecare proiect major al coaliției, vom prezenta alternative politice și economice clare. Vom depune inițiative legislative, pentru a demonstra existența unor soluții viabile', se explică în manifest.
A opta măsură, 'Protest civic și mobilizare națională' prevede participarea la orice tip de protest pașnic care 'își asumă căderea guvernului și alegerile anticipateși solidaritatea cu categoriile sociale afectate' și sprijinirea 'administrațiilor locale nealiniate, expuse discriminării politice'.
'Dimensiunea națională și internațională' și 'alternativă de guvernare și obiectiv final' sunt ultimele două măsuri ale decalogului AUR prin care se anunță construirea unui guvern alternativ din opoziție, cu responsabili pentru fiecare minister', 'provocarea alegerilor anticipate'.
'Vom fi prezenți permanent în Republica Moldova, unde vom combate influența și extensia actualei coaliții. Vom pleda pentru pregătirea proiectului de re-Unire a celor două state, în perspectiva tot mai clară a amânării integrării europene a Chișinăului și a decuplării R. Moldova de Transnistria în acest proces. Vom susține constant, în presa internațională și în forurile europene și internaționale (SUA), denunțarea practicilor abuzive ale guvernului. Vom solicita monitorizare internațională sporită și condiționalitate acolo unde sunt încălcate principiile democratice', se mai transmite prin documentul prezentat.
Opoziția anunțată de AUR nu va fi 'de circumstanță', ci una 'împotriva abuzului'.
'Este o opoziție națională pentru salvarea identității și democrației românești. România nu are nevoie de stabilitate falsă, ci de adevăr, responsabilitate și votul cetățenilor. Cu cât mai repede se vor organiza alegeri parlamentare anticipate, cu atât șansa de redresare a României va fi mai aproape', se transmite prin manifest.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x