Fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, achitat. Fusese acuzat de luare de mită

| 04 ian, 16:45

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, Majeczki Izabella, acuzată, printre altele, de Direcţia Naţională Anticorupţie că ar fi pretins şi primit, prin intermediar, de la două persoane cercetate într-un dosar penal, două vaci, trei oi şi doi miei, a fost achitată luni de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.

Trimisă în judecată de către DNA pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită şi pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Izabella Majeczki a fost achitată de magistraţii CA Alba Iulia, aceeaşi soluţie fiind dispusă şi pentru omul de afaceri Pongracz Sandor, judecat pentru dare de mită, şi concubinul procuroarei, Szabo Toma Carol, acuzat de complicitate la infracţiunea de luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă, instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei de complicitate la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa în infracţiunea de trafic de influenţă. 

Decizia CA Alba Iulia este cu drept de apel la instanţa supremă în termen de zece zile de la comunicare. 

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru AGERPRES, că instanţa a stabilit că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor a fost Codul Penal din 1969 şi forma nemodificată a Legii nr. 78 din 2000. 

Potrivit lui Cosmin Muntean, instanţa a achitat-o pe Majeczki Izabella de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită pe motiv că fapta nu există. Fostul prim-procuror a fost achitat, în baza art. 396 al. 5 C.p.p., raportat la art. 16 al. 1 lit. b C.p.p., respectiv că fapta nu e prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, şi de acuzaţia săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Cheltuielile judiciare, inclusiv cele de la urmărirea penală, vor fi suportate de către stat, potrivit deciziei CA Alba Iulia. 

Procesul a fost strămutat la Alba Iulia de la CA Târgu Mureş, în faţa instanţei căreia fostul prim-procuror a susţinut că nu a luat mită şi că nu avea cunoştinţă de predarea produselor enumerate de procurori ca făcând obiectul mitei. 

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2011, Majeczki a pretins şi a primit, prin intermediar, de la două persoane cercetate într-un dosar penal, ovine şi bovine (două vaci, trei oi şi doi miei), în valoare de aproximativ 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să îşi exercite atribuţiile de prim-procuror astfel încât persoanele cercetate să beneficieze de o soluţie favorabilă în dosarul penal în care erau cercetate pentru infracţiuni cu violenţă. 

Procurorii DNA au susţinut că, pentru a ascunde infracţiunea de luare de mită respectivă, Izabella Majeczki a instigat şi a ajutat o persoană să contrafacă, la data de 14 august 2013, în două exemplare, un înscris în care a consemnat, neconform adevărului, că a remis suma de 3.000 lei uneia dintre persoanele de la care primise anterior mita. 

Potrivit sursei citate, în perioada 26 august-septembrie 2013, Izabella Majeczki i-a solicitat unui om de afaceri să înlesnească obţinerea de către societatea comercială deţinută de concubinul ei a unei lucrări de construcţii, în vederea obţinerii unor foloase materiale. În schimb, Izabella Majeczki i-a promis omului de afaceri că va face demersuri astfel încât să fie urgentată soluţionarea unui dosar penal constituit ca urmare a plângerii omului de afaceri. DNA mai susţine că, pe 26 august 2013, în schimbul ajutorului promis, Izabella Majeczki a primit de la omul de afaceri o sacoşă ce conţinea produse alimentare. 

Majeczki a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 7 noiembrie 2013 - 31 ianuarie 2014, ulterior aflându-se sub măsura preventivă a interzicerii părăsirii ţării, iar din februarie 2014 şi până în iulie 2015 s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ