Foştii aliaţi în USL Iaşi se ceartă pe numele aeroportului

| 27 mar, 2014

Proiectul de modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi poate continua după ce consilierii judeţeni au respins în şedinţa de joi proiectul de hotărâre privind schimbarea numelui în Aeroportul 'Moldova' Iaşi, motiv pentru care social-democraţii sunt nemulţumiţi.

Propunerea de schimbare a denumirii a venit din partea grupului de consilieri judeţeni PSD, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, afirmând în acest sens că o eventuală aprobare a acestuia putea pune în pericol finanţarea europeană a proiectului de modernizare a aerogării ieşene. 

La votul exprimat în şedinţa de joi, consilierii judeţeni PNL s-au opus proiectului de hotărâre, consilierii PDL s-au abţinut, în favoarea proiectului votând consilierii judeţeni PSD şi PP-DD. Proiectul nu a strâns numărul necesar de voturi pentru adoptare. 

'Astăzi am reuşit să blocăm atacul PSD asupra Aeroportului Internaţional Iaşi şi a finanţării europene a acestuia. În ciuda eforturilor foarte mari din ultimii doi ani, timp în care am scris un proiect pentru finanţarea din banii Comisiei Europene a aerogării ieşene, PSD, deşi i s-au prezentat riscurile adoptării unui astfel de proiect de hotărâre, a dorit să schimbe numele aeroportului. Dacă acest lucru s-ar fi realizat, toată munca s-ar fi năruit, Comisia Europeană ar fi spus că este vorba despre un alt proiect, cu alt titlu, prin urmare să revenim cu alte documentaţii. În prezent, proiectul nostru, în valoare de aproape 60 de milioane de euro, urmează să fie evaluat de către Bruxelles şi aşteptăm să primim rezultatul favorabil în scurt timp. Şantierul de la aeroport este cel mai mare şantier al României. Cu bucurie spun că acolo găsim cel mai mare număr şi cea mai mare densitate de utilaje de pe şantierele din România. Numai prin muncă susţinută vom putea livra Iaşiului cel mai mare vis pe care acest oraş l-a avut de la Revoluţie încoace. Numai astfel vom putea atrage investitori şi vom putea crea locuri de muncă la noi acasă', a declarat liberalul Cristian Adomniţei. 

De cealaltă parte, grupul consilierilor judeţeni ai PSD Iaşi îşi declară nemulţumirea faţă de 'atitudinea şi jocurile politicianiste' ale preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei. 

Cristian Stanciu, liderul grupului de consilieri judeţeni ai PSD din Consiliul Judeţean Iaşi, este nemulţumit de refuzul 'obstinat şi iraţional' al şefului CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, de a lua în calcul propunerea grupului consilierilor judeţeni PSD, susţinută şi de aleşii PP-DD, de a adăuga o perspectivă regională proiectului de modernizare şi dezvoltare a Aeroportului Iaşi. 

O altă nemulţumire a consilierilor judeţeni social-democraţi este atitudinea autoritară şi graba suspectă trădate în cazul unui proiect deosebit de sensibil şi cu implicaţii majore asupra mediului socio-economic local, aşa cum este cel privind preluarea de la Autoritatea de Administrare a Activelor Statului a unor active excedentare ale Fortus SA

'Observ că, din păcate, pe măsură ce alegerile se apropie, domnul Adomniţei o ia pe urmele mult mai onorabilului său predecesor, domnul Constantin Simirad: respinge toate iniţiativele care nu îi aparţin, blochează toate proiectele care nu îi astâmpără infinita foame de imagine şi, în general, vede activitatea administrativă exclusiv prin prisma ego-ului său inflamat. Dacă în cazul domnului Simirad era, poate, vorba de anumite tabieturi şi slăbiciuni legate de venerabila sa vârstă, în cazul domnului Adomniţei mă tem că asistăm la o nevroză pe care puterea o poate crea spiritelor prea puţin mature. Cu o îngrijorare legitimă, îmi permit, totuşi, să îi atrag atenţia domnului Adomniţei că politica şi administraţia de succes presupun dialog, raţionalitate, bun-simţ şi respect faţă de cei care te-au propulsat, temporar, în funcţii: şi domnul Simirad a întors spatele PSD şi electoratului social-democrat şi, din păcate, şi-a încheiat cariera politică într-o manieră prea puţin fericită', a spus Cristian Stanciu. 

În luna decembrie a anului trecut Consiliul Judeţean Iaşi a depus o cerere de finanţare europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. 

Proiectul are o valoare totală de 57,5 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 de metri, extinderea suplimentară a platformei parcare aeronave şi construcţia unui nou terminal de pasageri, de trei ori mai mare decât cel existent.

Proiectul a fost declarat eligibil de Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial - Transport, urmând ca, în curând, după avizul Comisiei Europene, să fie semnat contractul de finanţare.

Tag-uri: aerport Iasi, Iaşi, usl
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ