Gelu Diaconu acuză Ministrul Finanțelor că încearcă să manipuleze opinia publică prezentând performanţe care nu îi aparţin

| 26 apr, 09:20

Fostul şef al Fiscului, Gelu Diaconu, contestă sumele colectate la bugetul de stat. Acesta spune că Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, încearcă să manipuleze opinia publică prezentând performanţe care nu îi aparţin.

Fostul şef al Fiscului spune că prezentarea trimestrială ascunde, în fapt, dezastrul financiar sub conducerea Ministrului de Finanţe, Anca Dragu. Diaconu argumentează fiecare informaţie cu cifre care, spune el, reflectă starea actuală şi pot fi uşor interpretate.


”Și, ca să înțelegeți că manipularea „tehnocraților" din conducerea MFP-ANAF frizează ridicolul, vă reamintesc că statisticile oficiale recunoscute la nivelul Comisiei Europene arată, așa cum am mai semnalat, o explozie a consumului de cca 20% în luna februarie. Cu o astfel de creștere, colectarea pe luna martie, dacă ar fi fost însoțită și de combaterea eficientă a evaziunii, ar fi trebuit să aducă un spor consistent la TVA și accize”, a susținut Diaconu.


Fostul şef al ANAF spune că, faţă de anul precedent, în perioada februarie - martie 2016, se observă o scădere a încasărilor la TVA cu 1,25 miliarde lei, iar în cazul accizelor scăderea în cele două luni este de 110 milioane. Acesta spune că în comunicatul de presa al ANAF aceste sume sunt prezentate la grămadă, trimestrial, astfel încât situaţia reală să fie ascunsă.

George Diaconu mai susţine că echipa Ministerului de Finanţe, formată din Ministrul Anca Dragu şi Gabriel Biriș vor să păcălească o țară întreagă cu acest mod de prezentare menit să ascundă dezastrul. Conform acestora, încasările la bugetul de stat s-ar fi redus pentru că a scăzut TVA de la 24% la 20%, lucru negat de către Diaconu.


”Dacă dezastrul colectării nu este oprit, relaxarea fiscală devine amintire! Stimați „tehnocrați", apucați-vă serios de treabă și încetați să manipulați prin comunicate mincinoase, ca pe vremea lui Ceaușescu!”, mai crede Diaconu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ