Grindeanu: Solicitarea PSD privind constituirea unei comisii de anchetă pe energie-depusă la primul Birou permanent reunit

| 02 sep, 20:02

Solicitarea PSD privind constituirea unei comisii de anchetă pe energie va fi depusă la primul Birou permanent reunit, a anunţat joi prim-vicepreşedintele formaţiunii, Sorin Grindeanu, care a făcut un apel către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului pentru convocarea de urgenţă a unei astfel de şedinţe.

"Am finalizat solicitarea de constituire a comisiei de anchetă privind creşterea preţului la gaze, la energie, solicitare care va fi depusă la primul Birou permanent reunit. Vom chema la audieri atât pe ministrul Energiei, cât şi Consiliul Concurenţei, ANRE şi Protecţia Consumatorului", a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

El susţine că românii trebuie să afle de ce au ajuns să plătească un preţ la energie mai mare decât Germania, Franţa sau Polonia.

"Românii astăzi plătesc 111,46 de euro pe megawatt, în timp ce în Polonia se plătesc 91,73, în Austria 109,7, în Franţa 108 sau în Germania 110. Aceste preţuri sunt de ieri, sunt la zi. Facem un apel la domnul Orban şi la doamna Dragu să convoace de urgenţă Biroul permanent reunit şi să trecem această propunere cât mai rapid. Nu venim doar cu această comisie de anchetă, PSD vine şi cu soluţii. Prima dintre ele ar fi plafonarea preţurilor, şi nu înţeleg de ce Cîţu se opune la acest lucru. A doua - adoptarea rapidă în Parlament a legii consumatorului vulnerabil cu amendamentele PSD şi anume să fie aplicată de la 1 octombrie, nu aşa la un termen aruncat aiurea de către Guvernul PNL-USR", a mai explicat fostul premier.

Parlamentarii social-democraţi au decis, luni, în şedinţa grupurilor reunite de la Neptun, să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Legislativului pentru audierea ministrului Energiei şi a altor reprezentanţi ai autorităţilor din domeniu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ