Guvernul Ponta tot mai apreciat de români

| 24 iul, 2013

În România, peste două treimi (69%) din români nu au încredere în Guvern, în timp ce pentru Parlament nivelul de neîncredere este de 75%, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat în luna mai şi dat publicităţii marţi. Totodatǎ, 26% din români afirmă că au încredere în guvern şi doar 16% au încredere în Parlamentul de la Bucureşti.

Zilele acestea au fost date publicității datele ultimului Eurobarometru realizat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Cercetarea, realizată periodic cu sprijinul unor institute de cercetare din respectivele țări, își propune pe de o parte să ofere o privire de ansamblu asupra percepției pe care cetățenii Uniunii o au asupra construcției comunitare, iar pe de alta să furnizeze o imagine comparativă asupra preocupărilor lor.  Iar pentru ca tabloul să fie cât mai exact, în cercetare sunt incluse și o serie de întrebări care vizează percepția asupra economiilor sau a instituțiilor naționale, printre care se numără în mod firesc și guvernele sau parlamentele statelor membre.

În România, peste două treimi (69%) din români nu au încredere în Guvern, în timp ce pentru Parlament nivelul de neîncredere este de 75%, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat în luna mai şi dat publicităţii marţi. Totodatǎ, 26% din români afirmă că au încredere în guvern şi doar 16% au încredere în Parlamentul de la Bucureşti.

La prima vedere, datele ar trebui să genereze îngrijorare, în condițiile în care pun în evidență un deficit de încredere din partea populației în două dintre instituțiile fundamentale ale statului român. Totuși, ca în cazul oricărei cercetări sociologice, pentru corectitudinea analizei, aceste date nu pot fi judecate de sine stătător. Este așadar nevoie să privim și la situația care se înregistrează în alte state europene, dar și la evoluția nivelurilor respective de încredere, comparativ cu eurobarometrele precedente.

La nivelul Uniunii Europene, neîncrederea în parlamentele naționale se situează undeva în jur de 66%. Așadar, Parlamentul României scoate un scor ceva mai redus la încredere față de media europeană.

În ceea ce privește Executivul în schimb, nivelul de neîncredere în Guvern este exact în linie cu această medie. Astfel, la nivelul UE, 71% din cetăţenii europeni declară că nu au încredere în guvernele din ţările lor.

Mai mult, comparând încrederea cu care este cotat cabinetul în sondajul din luna mai cu măsurătorile precedente, constatăm că Guvernul României se află pe un trend crescător la acest capitol. Datele arată că, dacă în toamna anului trecut, conform Eurobarometrului, cota de încredere în Guvern era de 20% (noiembrie 2012), în primăvara acestui an (mai 2013) a ajuns la 26%, aproape la fel cu cea din perioada similară a anului 2012 (27%).

Tendința de creștere a încrederii cu care românii privesc Guvernul este și mai evidentă dacă extindem intervalul de comparație. Astfel, dacă în mai 2011, Guvernul beneficia de încrederea a doar 13% dintre români, în mai 2013 constatăm o dublare a procentului celor care au exprimat o asemenea opinie, fără îndoială pe fondul unei guvernări care a reușit să ofere un răspuns adecvat așteptărilor românilor.

Ca urmare, putem spune că, dacă în ceea ce privește imaginea Parlamentului, România stă mai rău decât alte țări europene, Guvernul României are o cotă de încredere care îl situează în media încrederii în guvernele statelor membre ale Uniunii Europene.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ