Gyorgy Frunda: Ponta are dreptul să critice justiţia, nu sunt de acord cu Inspecţia Judiciară a CSM

| 20 ian, 2014

Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului, spune că Victor Ponta "are dreptul să critice justiţia, tot aşa cum au dreptul acesta Viktor Orban, preşedintele Hollande sau fostul preşedinte Chirac", el respingând poziţia Inspecţiei Judiciare referitoare la declaraţiile prim-ministrului.

Potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, prezentat joi, în plenul CSM, declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere în rândul populaţiei.

"Eu nu sunt de acord cu susţinerea Inspecţiei Judiciare cum că declaraţiile unui prim-ministru, în speţă ale domnului Ponta, ar influenţa justiţia, prin stricarea renumelui acesteia. Instanţele judecătoreşti, judecătorii în general îşi creează renumele prin hotărârile pe care le iau, prin rapiditatea cu care rezolvă cazurile, prin obiectivitatea cu care dau sentinţele, prin predictibilitatea cu care aduc aceste hotărâri", a declarat György Frunda, la RFI.

"A spune că noi, justiţia suntem intangibili, nu cumva să ne critice cineva, pentru că aduce atingere independenţei noastre tinde spre o dominaţie inacceptabilă a justiţiei într-un stat de drept. Tot aşa cum justiţia îşi spune cuvântul când e cazul pentru miniştri sau parlamentari, tot aşa şi aceste două puteri ale statului, Executivul şi Legislativul, au dreptul să-şi spună punctele de vedere prin reprezentanţii lor asupra sentinţelor definitive ale instanţelor judecătoreşti, cu două excepţii: nu ai voie să te implici în cazuri în derulare, pentru că poate influenţa justiţia şi nu ai voie să aduci atingere bunului renume al unui judecător cinstit. Dar asemenea situaţii nu am avut în România", a mai susţinut Frunda.

Potrivit sursei citate, Gyorgy Frunda consideră că "Victor Ponta are dreptul să critice justiţia, tot aşa cum are dreptul acesta să-l facă de exemplu Orban Viktor, premierul Ungariei, care cu două săptămâni în urmă a criticat justiţia de la Budapesta, pentru că a admis o plângere, o contestaţie a unui grup de bănci împotriva unei hotărâri a Guvernului maghiar şi are dreptul să facă aceasta. "Tot aşa cum preşedintele Hollande sau fostul preşedinte Chirac nu o dată şi-au spus punctele de vedere în legătură cu deciziile definitive. Trebuie să avem demnitatea, verticalitatea, de a cere să fim trataţi în aceeaşi măsură şi după aceleaşi reguli şi aceleaşi principii ale statului de drept să fie aplicate şi în România, ca la Bruxelles sau în alte capitale europene", a adăugat el.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 8 ianuarie, Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta atât despre condamnarea lui Adrian Năstase, cât şi despre celeritatea soluţionării unor sesizări penale.

Premierul Victor Ponta a afirmat că Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei şi Daniel Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.

El a arătat, la România TV, că sentinţa dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate şi a amintit că pentru sesizările de ilegalităţi transmise de Guvern pentru acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există niciun răspuns din partea Parchetului.

În acelaşi timp, Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko. "Eu cred că Adrian Năstase a fost nu doar cel mai bun prim-ministru de după 1989, dar şi cel mai puternic adversar al lui Traian Băsescu şi cred că, din punct de vedere politic, cazul Adrian Năstase este perfect comparabil cu cazul Iulia Timoşenko", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a reclamat în mai multe rânduri faptul că plângerie penale înaintate de către Guvern nu au primit un răspuns.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 ian, 2014
Pintea
Nu aveti dreptate D-le Frunda
Am observat d-le Frunda ca aveti o mare slabiciune pt cei care practica hotia din lumea politicii cu precadere din tabara uselista.Niciodata nu v-am vazut luand apararea celor furati de politicieni.Asa se explica apetitul Dv pt desfiintarea ANI si DNA.Va simtiti cumva cu musca pe caciula?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ