Frunda: Interzicerea prezenței Jobbik în România nu e fezabilă

| 12 mar, 2014

Consilierul onorific al premierului Victor Ponta Gyorgy Frunda susține că interzicerea Jobbik în România nu e fezabilă, prezența membrilor partidului extremist maghiar nu poate fi interzisă în țara noastră, iar soluția ar putea fi izolarea politică a formațiunilor extremiste.

"Nu văd cum e fezabilă, (solicitarea președintelui Traian Băsescu — n.r.). Acești oameni, care sunt membrii partidului Jobbik, partid de extremă dreapta și care ne face foarte mult rău nouă, comunității maghiare din România prin venirea în Ardeal, prin campania pe care o fac în Ardeal pentru alegerile parlamentare din Ungaria, care au loc pe 6 aprilie, nu văd cum poți să le interzici ca în cadrul Uniunii Europene să le interzici să circule liber. Poți să le interzici să facă manifestații, nu le dai autorizație să facă manifestații, dar să circule liber prin România nu văd nici o posibilitate cum le-ai putea interzice treaba asta", a spus Frunda, miercuri, la RFI.

În opinia sa, "soluția este izolarea partidelor extremiste, oricare ar fi ele și de orice naționalitate, ungurești, românești, franțuzești'': ''Ar trebui izolate politic și atunci oamenii pot alege între partidele democratice și cele extremiste", a adăugat consilierul onorific al premierului.

Președintele Traian Băsescu a cerut marți Parlamentului și Guvernului să emită un act normativ prin care prezența membrilor partidului Jobbik pe teritoriul României să fie interzisă.

"Cred că este timpul să punem capăt acestui partid pe teritoriul României și cer public Guvernului și Parlamentului să emită un act normativ prin care prezența pe teritoriul României a membrilor și liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist, care nu are responsabilitate unită și pentru interesele lui mărunte în Europa se constată o creștere a ponderii partidelor extremiste și dacă Ungaria nu îi va pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta", a afirmat șeful statului la Palatul Cotroceni.

El a spus că va avea o discuție aplicată cu ocazia primei ședințe a CSAT, motivând că "libertatea, democrația, dreptul de mișcare, dreptul la liberă exprimare nu pot merge până la nivelul la care prin abordări extremiste faci rău altora".

"Jobbik este un partid extremist de care le este rușine și guvernanților de la Budapesta și nu-i acceptă în alianțe. Nu văd de ce ne-ar fi nouă rușine să-i dăm afară sau să nu mai aibă acces în România. Comportamentul lor de la Târgu Mureș justifică o astfel de măsură împotriva Jobbik", a spus președintele.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ