Inamica Laurei Codruţa Kovesi a fost CONDAMNATĂ la 4 ani de închisoare

| 17 mar, 17:44

Fosta procuroare-șefă a Biroului de Relații Internaționale și Programe din Parchetul General, Angela Nicolae, a fost condamnată marți de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru trafic de influență.

De asemenea, Angela Nicolae are interzis pe o perioadă de 4 ani dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnată.

Tot în cazul ei, instanța a dispus confiscarea sumei de 87.715 lei, fiind menținut sechestrul pe un apartament al acesteia.

În același dosar, Daniel Nicolae, fiul Angelei Nicolae, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Ghaziri Rami.

Angela Nicolae și fiul ei au fost obligați la plata a câte 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar Ghaziri Rami trebuie să achite 12.000 lei cheltuieli judiciare.

Potrivit DNA, Angela Nicolae a pretins de la liderul unei rețele de evaziune fiscală, Ghaziri Rami, direct și prin intermediul fiului său, Daniel Nicolae, sume de bani totalizând 111.715 lei și 1.500 euro.

În schimbul banilor, Angela Nicolae a promis că va interveni pe lângă judecători și procurori, astfel încât să îi determine să pronunțe hotărâri favorabile lui Ghaziri Rami și firmei sale.

Un mod de operare similar a fost folosit de Angela Nicolae și în raporturile cu o altă persoană, administrator și asociat în mai multe societăți cu profil agricol.

Astfel, la data de 28 mai 2013, persoana respectivă a apelat la Angela Nicolae, care i-a promis că va interveni pe lângă un prim-procuror al unui Parchet de pe lângă Judecătorie, pentru a-i facilita unui prieten obținerea unei soluții favorabile în dosarul penal în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

Ancheta penală a fost finalizată, dar nu în sensul promisiunii făcute de Angela Nicolae, ci în sensul trimiterii în judecată a persoanei cercetate.

Pe 28 octombrie 2013, la propunerea DNA, Angela Nicolae a fost arestată preventiv, fiind apoi trimisă în judecată în decembrie 2013.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ