INS: Aproape 6,2 milioane de turişti au fost înregistraţi în primele 9 luni

| 01 noi, 2013

Numărul turiştilor înregistraţi în structurile de primire turistică a crescut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,1%, până la aproape 6,19 milioane, iar numărul turiştilor străini a fost de 1,3 milioane (21,6% din total), conform datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică.

Datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică arată că numărul turiştilor din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în primele trei trimestre ale lui 2013 a fost de 6,19 milioane, în creştere cu puţin peste 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform Agerpres.

Pe de altă parte, înnoptările au consemnat o scădere cu 0,1%, până la 15.191.000.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 78,4% din numărul total de sosiri, iar cel al turiştilor străini un procentaj de 21,6% acelaşi total, ponderi apropiate de rezultatele înregistrate în primele nouă luni din 2012.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,8% din total turişti străini), dintre aceştia 85,7% provenind din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Cazările în hoteluri preferate de majoritatea turiştilor

Datele INS relevă, totodată, faptul că sosirile în hoteluri au deţinut, în primele nouă luni din 2013, o pondere de 74,5% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

Pe de altă parte, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în perioada ianuarie-septembrie 2013, un procentaj de 82,1% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au însemnat 17,9%.

În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primare turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 84,3% au fost din ţările UE.

Durata medie de cazare: 2 zile turiştii străini şi 2,6 zile turiştii români

Durata medie a şederii, în intervalul analizat, a fost de 2,6 zile la turiştii români şi la turiştii străini a fost de două zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 25,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,9 puncte procentuale faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012. La hoteluri s-au înregistrat indici de utilizare a locurilor de cazare în primele nouă luni ale anului în curs, de 32,2%.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, s-au cifrat, în primele nouă luni ale anului, la 6.373.000, în creştere cu 1,7% comparativ cu acelaşi interval din 2012. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,9%). Din statele UE s-au înregistrat 57,7% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, cele mai multe sosiri fiind înregistrate din Ungaria (29,8%), Bulgaria (23,6%), Germania (9,5%), Italia (7%), Polonia (6,9%) şi Austria (4,2%).

La nivelul lunii septembrie 2013, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 745.000, în creştere cu 2,7% faţă de cele din luna septembrie 2012.

Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în septembrie, 74% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 26% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna septembrie 2012.

Sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,9% din total turişti străini), iar dintre aceştia 86,8% au fost din ţările aparţinând UE.

Tot în septembrie a.c., sosirile în hoteluri au deţinut o pondere de 76,8% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna septembrie 2012, sosirile în hoteluri în luna septembrie 2013 sunt în creştere cu 3,4%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică, în luna septembrie 2013, au însumat 1.901.000, în creştere cu 2,8% faţă de cele din luna septembrie 2012.

Pe de altă parte, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în luna septembrie, 79,4% din numărul total de înnoptări, iar înnoptările turiştilor străini au însemnat 20,6%. La capitolul înnoptărilor turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,6% din total turişti străini), iar din aceştia 87,4% au fost din ţările UE.

Durata medie a şederii, în luna septembrie 2013, a fost de 2,7 zile la turiştii români şi la turiştii străini a fost de două zile.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna septembrie 2013 de 745.000, în creştere cu 0,4% în comparaţie cu septembrie, anul trecut. Majoritatea vizitatorilor străini au provenit din ţări situate în Europa (92,8%).

Câţi români au ales să viziteze şi alte meleaguri


Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în luna septembrie 2013, de 1.060.000, în scădere cu 2,7%, comparativ cu luna septembrie 2012.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 78,4% din numărul total de plecări.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în perioada 1 ianuarie - 30 octombrie 2013, de 8.957.000, în creştere cu 2,6%, comparativ cu intervalul similar din 2012. Transportul rutier a fost cel mai utilizat de către vizitatorii români pentru plecările în străinătate, echivalentul a 77,4% din numărul total de plecări.

Sursa datelor INS o constituie cercetarea statistică lunară referitoare la 'Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare' (TURISM 1 A) pentru sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în conformitate cu Regulamentele Parlamentului European şi al Consiliului European privind statisticile europene referitoare la turism.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ