KLAUS IOHANNIS ne spune unde se produc cele mai bune mere din lume

| 28 oct, 11:12

Reformă agricultură. Preşedintele Klaus Iohaannis a suţinut un discurs la Târgul INDAGRA, în care a subliniat necesitatea reformei în agricultură.

Iohannis agricultură. ”Este un cadru potrivit pentru a vorbi despre agricultura românească și parcursul ei de viitor. Aș porni de la ceea ce consider a fi paradoxurile acestui domeniu. Avem un potențial agricol imens, dar importăm o proporție considerabilă din produsele agricole și alimentare. Avem cele mai bune mere din lume, dar peste 80% dintre cele pe care le consumăm sunt din import. Un sfert din populația ocupată lucrează în agricultură, însă doar 4,7% din PIB provine din exploatarea agricolă. Avem oameni harnici, cu inițiativă, dar ne lipsește infrastructura. Și din când în când dăm vina pe vreme sau, dimpotrivă, în funcție de ea așteptăm un an bun în agricultură”, a declarat șeful statului.

Citeşte şi:  Klaus Iohannis, despre modernizarea agriculturii


”Îmi doresc ca agricultura românească să nu mai fie un domeniu al paradoxurilor, ci unul al performanței. Cred că este momentul să depășim o dată pentru totdeauna această fază și să transformăm agricultura românească într-una realmente competitivă, care nu depinde nici de vreme, nici de alte circumstanțe și în care investim. Când spun investim nu mă refer doar la fonduri, ci și la preocupare constantă și acțiune coerentă, transpusă în politici inteligente și stimulative. România trebuie să încurajeze inițiativa în agricultură și să valorifice la maxim fondurile structurale”, a mai spus Iohannis. 

Președintele a subliniat că atunci când exploatația agricolă nu va mai fi doar un mijloc de suzistență, se va putea vorbi de un progres real în mediul rural. 

”Agricultura are toate șansele să devină o sursă de bunăstare și creștere economică în România. Dar pentru acest lucru este nevoie de tehnologie nouă, de modernizarea infrastructurii rurale, a celei de producție, transport și desfacere, de conectarea agricultorilor cu piața, în toate formele asociative și concurențiale specifice economiei de piață. Atunci când exploatația agricolă va înceta să mai reprezinte doar un mijloc de subzistență vom putea vorbi de un progres real în mediul rural”, a subliniat șeful statului. 

”De asemenea, dezvoltarea de industrii conexe, precum cea alimentară sau cea textilă, pot genera oportunități economice însemnate. România ar putea să se numere printre principalii furnizori europeni de produse alimentare organice, a căror piață se află în continuă creștere. În fine, dezvoltarea agriculturii așteaptă și o strategie pentru finalizarea cadastrului. Într-o economie de piață proprietatea privată este garantată. România are datoria să rezolve, o dată pentru totdeauna, problema regimului de proprietate funciară. Altfel se amână investiții și se țin la distanță oportunități”, a mai spus Klaus Iohannis. 

”Acest târg reprezintă un prilej special, un pas în plus spre revigorarea agriculturii românești. Salut participarea la acest eveniment a unor companii importante, ce pot contribui la valorificarea cât mai eficientă a potențialului nostru de dezvoltare. Convingerea mea este aceea că investițiile sunt calea către prosperitate, iar o creștere economică sustenabilă nu poate fi obținută dacă acestea sunt sacrificate”, a conchis șeful statului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ