Klaus Iohannis participă la Summitul PPE din Malta. Va avea întâlniri cu premierul maltez și cu președintele ucrainean

| 30 mar, 09:16

Președintele Klaus Iohannis participă joi la Summitul Partidului Popular European (PPE), care are loc la Valletta, în Republica Malta, informează Administrația Prezidențială.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, președintele Iohannis va susține o alocuțiune în cadrul celei de-a doua sesiuni a Congresului PPE, la care participă aproximativ 1.500 de persoane, printre care se numără prim-miniștri și șefi de stat ai țărilor membre UE, dar și președinți ai instituțiilor europene.

De asemenea, șeful statului va participa și la Summitul PPE în format extins, unde principalele teme de discuție vor fi Balcanii de Vest și Brexit-ul.

În marja Summitului PPE, președintele Iohannis va avea o întâlnire cu prim-ministrul maltez, Joseph Muscat, discuțiile vizând subiecte de actualitate de pe agenda Uniunii Europene, Brexit-ul, dar și relațiile bilaterale dintre România și Malta.

Totodată, șeful statului va avea o întâlnire și cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

"Discuțiile vor viza cu precădere perspectivele de consolidare a relațiilor bilaterale dintre cele două state, precum și parcursul european al Ucrainei", arată Administrația Prezidențială.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ