Liviu Voinea: Preţurile nu vor creşte după adoptarea monedei euro, însă va fi eliminat riscul valutar

| 12 mai, 2014

Preţurile nu vor creşte odată cu trecerea României la moneda unică europeană, în schimb avantajul este că va fi eliminat riscul valutar, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, în cadrul unei conferinţe pe tema contribuţiei IMM-urilor la creşterea economică.

'Am anunţat Comisia Europeană că, la 1 ianuarie 2019, vom adopta moneda euro. Acest lucru presupune anumiţi paşi anteriori. Pentru sectorul IMM-urilor, este important că va dispărea riscul valutar şi va scădea constant costul creditării. Nu vor creşte preţurile, iar acest lucru s-a demonstrat în ţările care au aderat recent la această monedă. Nu înseamnă egalizarea costurilor', a susţinut Voinea.

Potrivit acestuia, adoptarea monedei europene este un semnal de stabilitate pentru economia românească.

'Este mesajul de stabilitate de care mediul de afaceri are nevoie. Vom continua politica de stabilitate bugetară. România nu va mai face excese bugetare, iar mediul de afaceri va rămâne stabil. Este un semnal că, pe termen lung, se pot face afaceri în România în moneda principalilor noştri parteneri de investiţii şi de afaceri', a adăugat ministrul delegat pentru Buget.

Pe 6 mai, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că Guvernul a stabilit data de 1 ianuarie 2019 ca dată-ţintă pentru aderarea României la zona euro. Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la reuniunea Consiliului ECOFIN şi la Consiliul Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, evenimente care s-au desfăşurat săptămâna trecută la Bruxelles.

În context, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, tot pe 6 mai, că obiectivul de adoptare a monedei unice europene în 2018 - 2019 nu este în afara realităţii, dar are nevoie de un consens politic puternic şi de evaluarea consecinţelor, în special a celor legate de alinierea preţurilor.

'Sprijinim orice obiectiv pe care factorul politic, într-o manieră consensualizată, îl va stabili şi ne vom spune părerea dacă este realist sau nu. Despre 2018 - 2019 eu nu cred că este în afară de o anumită realitate, dar este bine, dacă ne ancorăm la acest obiectiv, să punem nişte termene intermediare, pentru că nu se va întâmpla aşa: la 1 ianuarie 2019 vine cineva cu bagheta şi gata, aţi intrat în zona euro. Trebuie să ştie oamenii despre ce este vorba', a precizat şeful băncii centrale.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ