Ministrul francez al Transporturilor: Unele vehicule produse de Renault depăşesc nivelul emisiilor poluante

| 15 ian, 09:49

Rezultatele preliminare ale testelor au arătat că emisiilor vehiculelor produse de Renault şi de alţi producători auto străini depăşesc limitele, a anunţat joi ministrul francez al Ecologiei şi Transporturilor, Segolene Royal, după ce la sediul companiei franceze au avut loc o serie de percheziţii posibil legate de consecinţele scandalului motoarelor trucate de la Volkswagen, transmit AFP, Bloomberg, AP, Reuters.

Segolene Royal a dat asigurări că în timpul verificărilor nu s-au descoperit dispozitive de trucare a emisiilor, iar 'acţionarii şi angajaţii Renault trebuie să fie liniştiţi'. 

Aceste evoluţii vin pe fondul scandalului emisiilor de la Volkswagen, care face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că în perioada 2005 - 2015 a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. 

În urma scandalului, autorităţile din diverse state au început să verifice producătorii auto şi să înăsprească reglementările privind nivelul emisiilor, ceea ce, consideră unii analişti, ar putea afecta întreaga industrie a vehiculelor diesel - o piaţă cheie a Renault. 

La Bursa de la Paris, acţiunile Renault înregistrau joi un declin de 22% şi au închis în scădere cu 10,3%, la 77,75 euro, compania a pierdut cinci miliarde de euro din capitalizarea de piaţă. A fost cea mai slabă zi pentru acţiunile Renault de când compania a fost pentru prima dată listată, în 1994, arată datele Reuters. 

'Este greu de crezut că doar VW a utilizat softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel', a avertizat Ion-Marc Valahu, manager de fond la Clairinvest, care a anunţat că a vândut acţiunile deţinute la producătorii auto europeni. 

O comisie independentă având mandatul Guvernului de la Paris testează nivelul emisiilor a 100 de vehicule produse de companii franceze, 25 de modele fiind de la Renault. La sfârşitul lunii decembrie, patru vehicule Renault din cele 11 testate în total nu aveau dispozitive de tipul celor găsite la motoarele trucate de la Volkswagen, a anunţat compania franceză. Un membru al comisiei, Denis Baupin, a afirmat că, săptămâna viitoare, Renault va prezenta modul în care va remedia vehiculele unde s-au găsit depăşiri ale limitei de emisii. 

'Testele efectuate asupra vehiculelor Renault au arătat clar anomalii şi nu din întâmplare investigatorii au decis să percheziţioneze compania', a afirmat Baupin pentru Reuters. 

Grupul german Daimler a anunţat joi că motoarele diesel pe care le furnizează Renault pentru brandul său Mercedes-Benz nu conţin dispozitive care să falsifice emisiile poluante. O organizaţie de mediu germană informa, în noiembrie 2015, că modelul Espace depăşeşte de 25 de ori limitele legale, dar Renault a contestat rezultatele studiului. 

Joi, Renault a confirmat că au fost efectuate percheziţii la uzinele sale, dar a subliniat că în cursul acestor investigaţii nu a fost identificat niciun dispozitiv care să falsifice emisiile poluante ale motoarelor sale diesel. 

Acest anunţ vine după ce anterior un lider sindical a dezvăluit că săptămâna trecută au fost efectuate o serie de percheziţii la sediul Renault, declaraţie care a dus la scăderea cu peste 20% a cotaţiei titlurilor Renault. Degringolada titlurilor Renault l-a afectat şi pe rivalul PSA Peugeot Citroen, ale cărui acţiuni au înregistrat o scădere de peste 7%. 

Separat, PSA Peugeot Citroen a anunţat că nu a făcut obiectul unor percheziţii după scandalul motoarelor trucate de la Volkswagen, adăugând că testele efectuate de autorităţile franceze asupra modelelor sale nu au arătat nicio anomalie. 

De asemenea, acţiunile Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au înregistrat joi o scădere de peste 10% la Bursa de la Milano, după ce portalul Automotive News a acuzat grupul italo-american că a falsificat cifrele de vânzări din SUA. 

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ