Moise Guran – sunt plătit să spun ce spun

| 20 oct, 2013

Ceea ce vreau să spun este faptul că mi se pare extrem de discutabil să te bați cu pumnul în piept că tu trăiești ca jurnalist exclusiv din banii de publicitate. Este foarte ușor ca cineva să interpreteze acest lucru drept o dependență majoră de cei care te finanțează. Adică, nu vorbești pentru sau la ordinul ”mogulilor”, dar o faci la acela al sponsorilor sau, cel puțin, nu spui nimic care să îi supere.

Joi, fostul om de presă și actualmente senator liberal, Sorin Roșca Stănescu a declarat că în curând Comisia de cultură din Senat va elabora o propunere legislativă prin care să se interzică televiziunii publice să mai vândă publicitate.

Una din cele mai vehemente poziții împotriva proiectului prezentat de Roșca Stănescu i-a aparținut lui Moise Guran, realizatorul de televiziune publicând pe blog-ul personal o postare intitulată sugestiv „Du-te naibii SRS!”. Domnul Guran critică inițiativa senatorului liberal deoarece, prin interzicerea difuzării de publicitate pe TVR, postul public ar deveni dependent de banii alocați de de la buget. Astfel, în opinia jurnalistului, politicienii aflați la putere ar putea influența ce apare pe postul național de televiziune, eliminându-se complet independență editorială a TVR-ului în raport cu politicul.

Pentru a evita eventualele critici, Moise Guran încearcă pe blog să explice propria sa situație în raport cu TVR-ul. În primul rând, trebuie să avem în vedere că emisiunea prezentată de domnul Guran nu este produsă de postul național ci de o firmă deținută de jurnalist. Din acest punct de vedere, emisiunea intitulată Biziday reprezintă de fapt un produs pe care TVR-ul doar îl livrează nu îl și produce. Jurnalistul susține astfel că emisiunea sa nu este finanțată de TVR din surse bugetare, ci doar din publicitatea aferentă spațiului de emisie. În urmă cu mai multe luni, Guran ar fi propus conducerii TVR ca firma sa să cumpere de la postul public jumătate din spațiul de publicitate aferent emisiunii, propunere pe care  conducerea postului public a acceptat-o. Astfel,  Moise Guran a ajuns să intermedieze cumpărarea de spațiului publicitar între TVR și firmele interesate, obținând un profit din diferența de preț.

Nu vreau să pun în discuție calitățile de jurnalist economic ale lui Moise Guran. Ceea ce vreau să spun este faptul că mi se pare extrem de discutabil să te bați cu pumnul în piept că tu trăiești ca jurnalist exclusiv din banii de publicitate. Este foarte ușor ca cineva să interpreteze acest lucru drept o dependență majoră de cei care te finanțează. Adică, nu vorbești pentru sau la ordinul ”mogulilor”, dar o faci la acela al sponsorilor sau, cel puțin, nu spui nimic care să îi supere. Caz în care parcă e mai sigur să fi o emisiune sponsorizată din bugetul TVR decât din cel al unor agenți economici. Atenție, nu spun că domnul Guran face asta, ci că este foarte ușor să se spună că face asta, în urma pozițiilor sale. Până la urmă și finanțarea partidelor de la bugetul de stat are o logică similară.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

13 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ