MUGUR ISĂRESCU, verificat de ANI

| 03 apr, 09:00

Agenţia Naţională de Integritate îl suspectează pe Mugur Isărescu de posibile conflicte de interese. ANI a primit o plângere de la o asociaţie de consumatori, după ce Isărescu a negat că ar fi avut vreodată credit la Volksbank România, în ciuda înscrisurilor din declaraţia de avere, scrie economica.net.

ANI a confirmat că este în curs de soluţionare o „lucrare" având ca obiect evaluarea averii şi respectării regimului juridic al conflictelor de interese de către Mugur Isărescu.

Agenţia de Integritate a fost sesizată în 18 februarie de către Asociaţia Parakletos, care a cerut să se stabilească dacă există „vreo stare de incompatibilitate sau vreun conflict de interese între calitatea domnului Mugur Isărescu de debitorul al băncii Volksbank şi aceea de guvernator al Băncii Naţionale a României", în condiţiile în care Isărescu a negat că a avut vreodată un credit de la Volksbank, credit menţionat în declaraţia de avere din 2007, dată după care a dispărut numele creditorului din documentul oficial, însă creditul în valoare de aproape 700.000 de lei a rămas.

Guvernatorul BNR nu și-a amintit de acest credit

Într-o conferinţă de presă derulată în 4 februarie la sediul BNR, Isărescu a declarat că nu a avut niciodată credit la Volksbank România, ci a fost debitor doar la BRD, răspunzând întrebării adresate de un reporter.

Potrivit declaraţiei de avere a guvernatorului BNR din noiembrie 2007, Isărescu a contractat un credit de la Volskbank România în 2006, cu scadenţa în 2007, cu un sold de 698.617 lei. Creditul fusese contractat de Isărescu pentru achiziţia unui apartament într-un complex rezidenţial din Băneasa, care a fost donat ulterior fiului acestuia,  Costin Isărescu.

În declaraţia de avere din următorii doi ani numele creditorului nu mai apare, însă creditul este în continuare prezent, cu un sold redus. În declaraţia din 2010 creditul dispare, după ce a fost achitat anticipat.

Consilierul lui Isărescu, Adrian Vasilescu, a explicat apoi că guvernatorul nu şi-a adus aminte de unde a luat creditul, ci unde la rambursat, acesta fiind refinanţat la BRD.

În realitate, creditul nu a fost refinanţat la BRD, ci achitat anticipat direct la Volksbank, de unde fusese contractat, după ce BNR a intrat în conflict cu conducerea băncii cu capital austriac.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

24 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ