Nicușor Dan: Susțin ferm angajamentele României față de comunitatea evreilor

Președintele Nicușor Dan a transmis luni, de Anul Nou Iudaic, Roș Hașana, că susține angajamentele României față de comunitatea evreilor.
'Simbolizând continuitatea și înnoirea, Roș Hașana este un prilej să reflectăm lucid la modul în care putem coopera pentru ca societatea în care trăim să fie mai bună, mai echilibrată, mai incluzivă, mai justă și deschisă către semeni. Sub auspiciile începutului de an, avem prilejul să reafirmăm adeziunea noastră la principiile europene, ale democrației și statului de drept, să ne situăm cu fermitate de partea dialogului și a respectului pentru toți oamenii', a declarat șeful statului, potrivit Administrației Prezidențiale.
Șeful statului face apel la o societate incluzivă.
'Putem construi o societate echilibrată și demnă doar dacă vom pune ca temelie valorile care ne definesc umanitatea, condamnând antisemitismul, xenofobia, discriminarea rasială, ura și violența. Susțin ferm angajamentele României față de comunitatea evreilor și consider că, în țara noastră, unde nevoia de reconciliere prevalează asupra extremismelor care au lăsat răni adânci în istorie, sărbătoarea Roș Hașana întărește ceea ce am asumat să împlinim împreună: o societate care respectă diversitatea, construiește încrederea, susține performanța și onorează curajul memoriei', a subliniat președintele.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x