Nicuşor Dan: ”Au fost nereguli la aceste alegeri locale”

| 30 sep, 17:47

 

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a susţinut miercuri că au existat nereguli la alegerile locale.

 

 

El a precizat că nu comentează deciziile birourilor electorale privind renumărarea unor voturi, pentru că nu are detaliile tehnice, dar consideră că au existat nereguli.
"Sunt chestiuni tehnice pe care nu vreau să mă pronunţ, pentru că nu am urmărit în detaliu ceea ce s-a întâmplat acolo. E vorba de partide care au avut observatori în fiecare secţie şi care ştiu mai bine decât mine ceea ce s-a întâmplat. (...) Ce pot să spun este că au fost nereguli la aceste alegeri locale", a declarat Nicuşor Dan înaintea unei întâlniri cu ministrul Finanţelor.
Întrebat dacă este de acord ca voturile să fie renumărate, Nicuşor Dan a arătat că "este o decizie tehnică" pe care fiecare dintre partidele participante la alegeri trebuie să o justifice, iar Biroul Electoral Central să ia decizii.
El a adăugat că nu a vorbit până acum cu candidata dreptei la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand.
"Nu am vorbit, deşi suntem parteneri în această chestiune. Ce pot să spun este că au fost nereguli, adică sunt multe buletine de vot în care un partid a luat - pot să dau un exemplu - 150 de voturi la Consiliul Local şi 20 de voturi la Consiliul General, ceea ce e clar că nu se poate. Dincolo de asta, a fost acea publicitate din timpul campaniei electorale făcută de primarii în funcţie, pe care s-a pronunţat Biroul Electoral Municipal în ultimele zile, dar nici după acea decizie campania nu a încetat. Şi a fost şi o campanie de telefoane mincinoase, care erau interzise de lege", a susţinut Nicuşor Dan.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ