Noi pețitori pentru Oltchim și Cupru Min: turcii

| 22 aug, 2013

Compania turcă Yildirim Holding este interesată să participe la procesul de privatizare a combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi la procesul de atragere de investiţii la Cupru Min Abrud, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Ministrul de resort, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi cu conducerea grupului de companii Yildirim Holding Inc. (Turcia), reprezentată de directorul Serdar Goktas, vicepreşedintele Ozer Oz şi unul dintre membrii Consiliului de Adimistraţie, Mehmet Yildirim.
'În cadrul discuţiilor, reprezentanţii Yildirim Holding Inc. s-au arătat interesaţi să participe la procesul de atragere de investiţii la SC Cupru Min SA Abrud şi de a investi, în general, în industria minieră din România, în special pe componenta minereuri. Al doilea mare producător de crom din lume, grupul de companii Yildirim Holding Inc. este interesat şi de participarea la procesul de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. În viitorul apropiat, investitorii turci vor face vizite de documentare atât la Cupru Min, cât şi la Oltchim. În privinţa Cupru Min, Yildirim Holding Inc. a solicitat - şi a primit de altfel - documentaţia de precalificare în vederea participării la procesul de selecţie', se menţionează în comunicat.

Ministrul Varujan Vosganian a făcut o scurtă prezentare a situaţiei economico-financiare şi juridice actuale a Cupru Min şi a Oltchim, precum şi a intenţiilor de atragere de investiţii de către Ministerul Economiei şi Guvern în ceea ce priveşte cele două societăţi.

Cupru Min a trecut şi anul trecut printr-o procedură de privatizare, care însă nu s-a finalizat. În 26 martie 2012, compania Roman Copper Corp. Canada a fost declarată câştigătoare a licitaţiei organizată pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societatea Cupru Min, la preţul de 200,772 milioane euro. Ulterior, licitaţia a fost anulată, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere. Investitorii interesaţi acum de Cupru Min pot depune documentele de înscriere până la data de 2 septembrie.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi trebuia privatizat până în luna iunie a acestui an. În prezent, combinatul funcţionează doar un sfert din capacitate. Oltchim a trecut printr-o procedură eşuată de privatizare în toamna anului trecut, când omul de afaceri Dan Diaconescu, declarat câştigător al licitaţiei, nu a putut dovedi că deţine acei bani.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ