Omul de afaceri Gruia Stoica rămâne în arest

| 04 feb, 2014

Omul de afaceri Gruia Stoica, arestat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, rămâne în detenţie, a decis definitiv, marţi, instanţa supremă, care i-a respins recursul faţă de măsura preventivă.

Instanţa supremă a dezbătut, marţi, recursul lui Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care omul de afaceri este acuzat de cumpărare de influenţă. Procurorii anticorupţie susţin că Stoica i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

Avocaţii lui Gruia Stoica au invocat prevederi din noul Cod de procedură penală şi au arătat că faptele de care omul de afaceri este acuzat nu sunt dovedite cu probe şi că o bună parte dintre acestea ar fi obţinute ilegal de către procurorii DNA.

Aceştia au arătat că procurorii anticorupţie ar fi făcut interceptări nelegale, iar alte interceptări făcute în baza legii siguranţei naţionale nu au fost obţinute legal, pentru că ele nu au fost făcute cu un mandat de la judecător.

Avocaţii au mai spus că procurorii DNA nu pot proba acuzaţia pe care i-o aduc lui Gruia Stoica, astfel că cercetarea ar trebui făcută cu acesta în stare de libertate.

De asemenea, avocaţii au mai arătat că, potrivit noilor prevederi din legislaţia penal, starea de arest este una excepţională şi măsura ar trebui luată doar atunci când este imperios necesară.

În acest context, avocaţii au cerut fie lăsarea în libertate a lui Gruia Stoica, fie arestul la domiciliu. Avocaţii au precizat că măsura arestului la domiciliu ar fi suficientă pentru verificarea acestuia de către procurorii anticorupţie.

La rândul său, procurorul DNA prezent la şedinţă le-a cerut judecătorilor respingerea recursului făcut de Gruia Stoica şi menţinerea acestuia în arest.

În ultimul cuvânt, Gruia Stoica le-a spus judectorilor că cele trei milioane de euro despre care DNA susţine că ar reprezenta mita ce urma să-i fie oferită lui Doru Boştină, pentru intervenţii la funcţionari ai statului, ar reprezenta în realitate un onorariu pe care urma să îl plătească avocatului.

Gruia Stoica le-a mai spus judecătorilor că s-a ocupat de privatizarea a patru companii de renume şi, totodată, a ajutat la şcolarizarea a numeroşi elevi, prin donaţiile pe care le-a făcut.

Instanţa supremă a decis, în final, ca omul de afaceri să rămână în arest, judecătorii menţinând astfel hotărârea Curţii de Apel Bucureşti din 30 ianuarie.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au arătat că în luarea deciziei de arestare a omului de afaceri Gruia Stoica a contat şi cuantumul "exorbitant" al sumei "puse la bătaie" de acesta pentru a cumpăra "bunăvoinţa" funcţionarilor publici, înaintea licitaţiei.

În motivarea hotărârii prin care a fost dispusă arestarea lui Gruia Stoica se mai arată că un alt argument în sprijinul acestei decizii a fost mentalitatea infracţională manifestată făţiş de către omul de afaceri, care "denotă modul în care înţelege să-şi folosească toate relaţiile".

Judecătorii au făcut referire în motivare şi la "denaturarea mediului concurenţial", prin faptul că omul de afaceri ar fi încercat să afle informaţii nedestinate publicităţii de la o societate de stat, pentru a-şi putea adapta oferta cu scopul de a obţine apoi "un câştig cert".

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au mai arătat în motivare că Gruia Stoica a dat dovadă de "lipsă de scrupule", evidenţiată de presiunea constantă asupra funcţionarilor CFR Marfă şi nu numai, în scopul adjudecării în mod ilegal a unor contracte care să asigure supravieţuirea societăţilor pe care le controlează.

Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină este acuzat de trafic de influenţă, acesta având interdicţie de a părăsi ţara.

Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

Anchetatorii susţin că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei".

Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de către Grup Feroviar Român a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

Anchetatorii mai notează că încercările lui Gruia Stoica de a afla conţinutul ofertei pe care urma să o depună CFR Marfă nu au avut nici un rezultat, "aspect care de altfel nu este de natură să înlăture existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă".

Astfel, arată procurorii, în 29 ianuarie 2014, la sediul SC CEO SA din municipiul Târgu Jiu au fost depuse două oferte pentru participarea la licitaţie, de la CFR Marfă şi GFR Group.

În dosarul lui Stoica apare şi numele directorului general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici. Acesta nu a putut fi însă audiat, în contextul în care a suferit un atac cerebral, a fost operat de urgenţă la Spitalul Elias, iar duminică seară a încetat din viaţă.

Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, în 29 ianuarie, la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru licitaţie, chiar cu o jumătate de oră înainte deschiderii ofertelor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ