OMV Petrom a afișat un profit net de 1,85 de miliarde de lei la 9 luni, în creștere de peste două ori

| 09 noi, 13:17

Grupul OMV Petrom a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net în valoare de 1,85 miliarde de lei, în creștere de peste două ori (111%) față de rezultatul net afișat în perioada similară a anului trecut, de 878 de milioane de lei, conform rezultatelor financiare neauditate publicate joi de companie.

Profitul net CCA atribuibil acționarilor OMV Petrom excluzând elementele speciale a fost de 2,054 miliarde de lei, mai mare cu 128% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul pe acțiune CCA excluzând elementele speciale s-a cifrat la 0,0363 lei.

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a atins 2,7 miliarde de lei după primele nouă luni din acest an, în creștere cu 117% față de perioada corespunzătoare din 2016. 
Vânzările grupului în primele 9 luni din acest an au totalizat 14,294 miliarde de lei, în creștere cu 20% față de perioada similară din 2016, când au atins 11,953 miliarde de lei.

În trimestrul III din 2017, valoarea vânzărilor consolidate a crescut cu 10% comparativ cu T3/16, la 5,032 miliarde de lei, susținută de prețuri mai ridicate la țiței și gaze naturale, de volume mai mari ale vânzărilor de produse petroliere, contrabalansate parțial de volume mai mici ale vânzărilor de gaze naturale și electricitate.

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a crescut, în T3, cu 72%, la 1,042 miliarde de lei, datorită prețurilor mai mari la țiței și gaze naturale, cererii mai bune, costurilor mai mici și eliminării impozitului pe construcții speciale începând cu anul 2017. Costul de producție în USD/bep (baril echivalent petrol, n.r.) a scăzut cu 8%, în principal datorită eliminării impozitului pe construcții speciale și măsurilor de eficientizare a costurilor. Profitul net CCA excluzând elementele speciale atribuibil acționarilor OMV Petrom SA a fost 778 milioane de lei (creștere de 76%).

Rezultatul din exploatare al Grupului pentru T3/17 s-a majorat la 873 milioane lei, comparativ cu 575 milioane lei în T3/16, în principal datorită veniturilor mai mari din vânzări și gestionării stricte a costurilor, precizează compania.

"În T3/17, am înregistrat încă un trimestru cu indicatori macroeconomici favorabili care au susținut cererea pentru produsele noastre și volumele de vânzări mai mari. Am beneficiat de creșterea cotațiilor la mărfuri și de marje de rafinare foarte solide. În plus, am continuat disciplina strictă a costurilor în vederea îmbunătățirii poziției competitive pe piață și am făcut progrese în privința proiectelor de investiții. În consecință, rezultatul nostru din exploatare CCA excluzând elementele speciale în 1-9/17 a atins 2,7 miliarde de lei, atât segmentul Upstream cât și Downstream, înregistrând creșteri semnificative. În Upstream, reducerea în continuare a costurilor unitare de producție a supracompensat impactul din declinul producției. În Downstream Oil rezultatele solide au reflectat atât volumele mai mari de vânzări, cu precădere în domeniul vânzărilor cu amănuntul, cât și un grad de utilizare a activelor companiei în continuare ridicat. Downstream Gas a avut o performanță îmbunătățită și a beneficiat de înregistrarea unor venituri din asigurare aferente centralei electrice de la Brazi. Îmbunătățirea fluxului de trezorerie extins a fost rezultatul unui flux de trezorerie din activități de exploatare mai mare și al unui nivel mai redus al investițiilor", a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al Petrom, cu o participație de 51,01% iar Ministerul Energiei deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele Upstream (Explorare și Producție), Downstream Oil (Rafinare și Marketing), Downstream Gas (Gaze și Energie).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ