Oprescu și Tăriceanu, favoriții lui Ponta pentru cursa prezidențială?

| 24 mar, 2014

Continuatorul de drept al obiectivelor asumate alături de PNL în cadrul USL, Victor Ponta vrea ducă la bun sfârșit mandatul de premier al României, dorind pentru Cotroceni un președinte arbitru, nepartizan, un om politic cu un profil diferit de cel al lui Băsescu.

Invitat la o emisiune televizată, premierul a afirmat că lista candidaturilor susținute de PSD la alegerile prezidențiale se restrânge, mai ales în condițiile în care Mugur Isărescu își dorește un nou mandat de guvernator al BNR. Prin urmare, Oprescu și Tăriceau sunt favoriții lui Ponta pentru cursa prezidențială.

 

Atât candidatura primarului general al Bucureștiului, cât și cea a președintelui Senatului, reprezintă două variante demne de analizat de către Partidul Social Democrat în vederea alegerilor prezidențiale. Personalități politice marcante ale politicii autohtone, cu o notorietate care le-ar asigura un start fără probleme al cursei electorale, capi de listă la nivelul gradului de încredere al românilor în personalitățile politice și cel mai important lucru, cu o intenție mare de vot, ambii ar câștiga degajat indiferent de contracandidat.

 

Ca independent susținut de PSD, este ușor să ni-l imaginăm pe Sorin Oprescu în rolul unui președinte arbitru. În mandatele sale în funcția de primar a dovedit atât capacitatea de a manageria problemele administrative la nivelul Capitalei, cât și calitatea de mediator, domolind orgoliile nemăsurate din cadrul Consiliului General. În cazul în care PSD alege să-l susțină pe Tăriceanu în cursa prezidențială, se va produce unificarea USL, acesta fiind reprezentantul părții liberale. La fel ca pe Oprescu, și pe C.P. Tăriceanu îl recomandă activitatea politică și administrativă din structurile centrale de stat. Nu trebuie să excludem totuși nici posibilitatea ca președintele Senatului să candideze în cursa pentru alegerile prezidențiale din poziția de șef al liberalilor, susținut de USL.

 

Crin Antonescu pare să fi ales calea bătătucită de Băsescu, împrumutând din ce în ce mai multe elemente caracteristice ale președintelui. De la retorica agresivă, criticile neîntemeiate la adresa foștilor parteneri, circul din mass-media, până la strategiile politice pe termen mediu și lung, precum câștigarea puterii absolute pentru PNL, toate conduc la conturarea unui profil de prezidențiabil al lui Antonescu la 180 de grade față ceea ce a promis el românilor încă de la alegerile prezidențiale din 2009, iar mai apoi, alături de PSD. Cu toate acestea, liberalul nu înțelege că de fapt pierderea este doar a lui.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 mar, 2014
Horia Nabot
Dorința imperioasă a unui furăcios pesedist, un președinte tăcut alături de un popor trist ...
Toți candidații aici menționați cât și cei potențiali, sunt ratați și ca euro parlamentari... iar la vârf - cu siguranță perdanți ...
25 mar, 2014
goPontaNemaPresident
inteleg ca Oprescu si Tariceanu sunt 2 oameni minunati...
nu neaparat ca sunt,dar asa zice Ponta...
mai ramane un fapt minor,ce zice populatia..
dar nu te incurci tu cu fineturi de-astea...
nu esti platita pentru asta,deci nu ai greturi
papagalii repeta pana la saturatie...ce zice stapanul
interesant este ca la cei 7,5 milioane de romani nu prea le mai plac papagalii...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ