Parlament: Miercuri şi joi - audieri privind rectificările bugetare făcute de Guvernul Cioloş

| 17 ian, 13:18

Comisiile de buget ale Parlamentului au decis să cheme la audieri miercuri şi joi secretarii de stat din Guvernul Cioloş de la Ministerele Fondurilor Europene şi Finanţelor, dar şi reprezentanţi ai ANAF pentru a răspunde la întrebările privitoare la rectificările bugetare pozitive de anul trecut.

"Astăzi (marţi - n.r.) birourile reunite ale Comisiilor de buget de la Camera Deputaţilor şi Senat au avut o şedinţă de lucru prin care am stabilit şi am analizat modul în care ne vom desfăşura activitatea în cadrul comisiei de anchetă. Am stabilit programul pentru această săptămână. Mâine (miercuri - n.r.), la ora 12,00, şi poimâine (joi - n.r.) vom avea audieri. Vom începe audierile cu reprezentanţii la nivel de secretar de stat ai Ministerului Fondurilor Europene, ANAF şi ai Ministerului Finanţelor. Trebuie să răspundem ca urmare a activităţii noastre în comisie la 17 întrebări, bineînţeles, probabil vor apărea şi întrebări suplimentare pentru a clarifica lucrurile. Vrem să facem o analiză profesionistă, o analiză prin care vrem să stabilim chiar un mod clar de bune practici pentru a executa bugetul şi pentru a respecta legea finanţelor publice", a declarat preşedintele Comisiei de buget de la Camera Deputaţilor, Leonardo Badea, la Palatul Parlamentului. 

El a adăugat că, în funcţie de răspunsurile pe care le vor primi săptămâna aceasta, parlamentarii vor decide ce alte persoane vor invita la audieri. 

"Deocamdată facem o analiză, vrem să aflăm foarte exact cum şi ce date s-au folosit pentru a se realiza acele rectificări bugetare. Concomitent, noi trimitem adrese în care cerem date de la Ministerul Fondurilor Europene, de la Ministerul Finanţelor şi de la ANAF. Sperăm că toţi cei invitaţi vor veni la comisii şi credem în transparenţă, să stabilim exact ce s-a întâmplat", a menţionat Badea. 

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru buget de la Senat, Viorel Arcaş, a precizat că, după ce se vor primi datele respective, membrii comisiilor vor discuta şi cu cei care au coordonat ministerele. 

Întrebat dacă parlamentarii vor ţine cont de răspunsurile la cele 17 întrebări pe care le-a dat fostul premier Dacian Cioloş pe Facebook, Arcaş a spus: "Noi nu discutăm în online. O să vedem răspunsurile pe care le va da în momentul în care va fi întrebat de comisie"

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ