Poşta Română mai amână dezvoltarea PrioriPost prin achiziţia unei linii de sortare

| 31 aug, 12:19

Poşta Română vrea să dezvolte linia de sortare pentru serviciul de curierat rapid PrioriPost, însă la prima procedură de achiziţie nu s-a prezentat nicio companie. Licitaţia în cauză este estimată la 14,8 milioane lei pentru 4 ani.

Astfel, compania controlată de stat va relua în viitor apropiat licitaţia pentru achiziţia în leasing financiar a unei linii de sortare pentru dotarea centrului de tranzit din Cluj-Napoca.

Livrarea liniei de sortare, destinată dezvoltării capacității de procesare a coletelor și trimiterilor Prioripost (curierat rapid), urma să se facă în cel mult 150 de zile de la semnarea contractului, potrivit Profit.ro.

"Achiziția echipamentului prin leasing financiar nu prevede plata unui avans din partea entității contractante, iar valoarea reziduală este 0%, fiind cuprinsă în ratele de leasing. Achitarea ultimei rate este considerată ca fiind plata valorii reziduale", se arăta în caietul de sarcini al licitației.

Poşta Română are în plan pentru acest an contractarea unui credit de 53,8 milioane de lei, pe o perioadă de 5 ani, pentru finanţarea lucrărilor de proiectare şi construire a unui centru de tranzit în Capitală şi dotarea acestuia cu o instalaţie automată de sortare a trimiterilor poştale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ