Premieră mondială! Şi-a tăiat singur limba să scape de sforăit

| 02 oct, 2014

Medicul chinez Zhang Xiangmin şi-a operat singur limba pentru a scăpa de sforăit! El a recurs la această intervenţie chirurgicală din disperare că soţia îl trezea toată noaptea.

Doctorul Zhang Xiangmin din Changsha, provincia Hunan, era trezit mereu de soţie, care nu mai suporta sforăitul său. Femeia îi striga mereu să se întoarcă pe o parte, ca să nu “mai facă precum tractorul”!

Îl certa şi îl ameninţa că, dacă nu face ceva, se duce să doarmă în altă cameră.

În ultima vreme, femeia începuse chiar să-i spună că va divorţa de el, dacă nu se operează să scape de sforăit. Încăpăţânat, chinezul nu a conceput să-şi dea corpul pe mâna altui medic.

Aşa că şi-a tăiat singur limba! Culmea este că operaţia, pe care şi-a făcut-o acum trei luni, i-a reuşit, deşi a riscat să se nenorocească pe viaţă. I-a fost foarte greu, însă a izbutit să-şi introducă două tubuleţe de plastic prin canalele pe care şi le-a făcut în partea din spate a limbii.

Noaptea, le prinde pe dinţi ca să împiedice limba să cadă, ceea ce produce sforăitul. “Metoda nu afectează vorbirea normală şi mâncatul şi este foarte sigură”, a dezvăluit Zhang Xiangmin, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o acum două zile. Sforăitul, care se asociază cu apneea obstructivă, este foarte periculos pentru sănătate. Poate să ducă la atac de cord, congestie cerebrală, creşterea tensiunii arteriale, oboseală permanentă şi îngrăşare.

Mai multe, pe click.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ