Preoţii au început sfinţirea caselor de Bobotează

| 02 ian, 2014

Preoţii din Arhiepiscopia Aradului au început să treacă pe la casele oamenilor pentru a le sfinţi. Deşi, tradiţia spune că acest lucru se face în ajunul Bobotezei, proţii  arădeni pornesc înainte cu cateva zile pentru a avea timp să treacă pe la toţi credincioşii, care doresc să le deschidă uşa.

Astfel, preoţii stropesc casele oamenilor cu agheazma mare şi cântă ,,În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; ca glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Tie.” (Iordanul). Obiceiul este ca membrii casei să sarute icoana cu Bobotează.

De asemenea, de Bobotează se sfintesc an de an toate apele, printr-o slujba specială, în amintirea intrării Mântuitorului în Iordan, moment în care s-au sfinţit apele. În apele mai mari se aruncă o cruce şi tinerii curajoşi sar dupa ea să o scoata.

Trebuie ştiut că Agheazma mare se ia numai la Bobotează şi în următoarele opt zile, pe nemâncate. În satele din Arad, oamenii aşteaptă momentul cu multă smerenie. Preoţii spun că apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor.

Preoţii sunt insotiţi de cantor şi de obicei de elevii de la Teologie. Tinerii anunţă sosirea cu sunet de zurgălăi şi la fiecare casa cântă Troparul Bobotezei. În timp ce preotul sfinteşte camerele casei cu busuiocul înmuiat în apa sfinţită spune: ,,Se sfinţeşte casa aceasta în numele Tatălui, al Fiului, al Sfântului Duh. Amin”. În lipsa unei reglementări a taxelor care se percep pentru sfinţirea locuinţelor, credincioşii pot să ofere preotului diverse sume de bani, după cum cred ei de cuviinţă. Aceste sume variază între 10 lei şi 100 lei, dar sunt unele persoane care oferă şi mai mult.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ