PROIECT: Microîntreprinderile cu capital minim de 45.000 lei şi 2 salariaţi vor putea opta pentru impozitarea la profit

| 28 mar, 19:36

Microîntreprinderile care au un capital social minim de 45.000 lei (circa 10.000 euro) şi cel puţin doi salariaţi vor putea opta pentru plata impozitului pe profit, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

"Reglementările în vigoare privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor nu prevăd posibilitatea de a opta pentru aplicarea prevederilor titlului II 'Impozitul pe profit'. Luând în considerare necesitatea stimulării antreprenoriatului românesc, precum şi atragerii de noi investitori externi se impune reglementarea posibilităţii microîntreprinderilor de a opta pentru plata impozitului pe profit în condiţiile constituirii şi menţinerii unui capital social minim în valoare de 45.000 lei. De asemenea, pentru stimularea creării de noi locuri de muncă, considerăm că se impune şi adăugarea unei condiţii legate de un număr minim de salariaţi", precizează autorii proiectului în Nota de fundamentare care însoţeşte documentul.

Potrivit sursei citate, microîntreprinderile care optează pentru aplicarea impozitului pe profit trebuie să respecte condiţiile şi în perioada în care este plătitor de impozit pe profit.

Totodată, microîntreprinderile vor putea să-şi scadă până la 20% din impozitul pe venit pentru cheltuieli cu sponsorizarea, care au ca scop susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat.

Reglementările în vigoare privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor nu prevăd deducerea din impozitul datorat a cheltuielilor de sponsorizare.

Începând din luna ianuarie a acestui an s-a schimbat regimul de impozitare pentru microîntreprinderi, astfel că acestea plătesc un impozit de 1% la venituri dacă au afaceri de până la un milion de euro. Modificarea este că s-a majorat de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor până la care o companie este considerată microîntreprindere şi, în consecinţă, impozitată pe venituri şi nu pe profit.

Pe de altă parte, în cazul persoanelor fizice donaţiile către entităţile non-profit sau unităţile de cult furnizori de servicii sociale acreditaţi cresc de la 2% la 3,5% din impozitul datorat pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, din pensii, din venitul net anual impozabil, precum şi câştigul net anual impozabil, din transferul titlurilor de valoare, din orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar.

"Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume pentru susţinerea entităţilor non-profit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, sumă reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, din pensii, din venitul net anual impozabil, precum şi câştigul net anual impozabil, din transferul titlurilor de valoare, din orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar. În cazul entităţilor non-profit şi unităţilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii, cota ce poate fi distribuită este de 3,5% din impozitul pe venit datorat", se precizează în Nota de fundamentare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ