Iată LEACURILE care te scapă de arsuri solare dureroase

| 11 iun, 2014

În ciuda intenţiilor oamenilor de a îşi proteja pielea cu ajutorul cremei de protecţie solară, de multe ori se întâmplă să sufere, totuşi, de arsuri solare. La fel ca celelalte tipuri de arsuri, cele solare pot fi extrem de dureroase. De asemenea, ele pot provoca apariţia febrei şi pot face ca stratul exterior al pielii să se cojească, lăsând în urmă pielea roşie sau pestriţă. Pe lângă aspectul fizic neplăcut, arsurile solare pot duce şi la creşterea riscului de cancer de piele.

Aceste efecte negative se datorează razelor ultraviolete ale soarelui. Daunele provocate de acestea duc la inflamarea pielii, ceea ce duce la rândul său la creşterea volumului de sânge din zonă, motiv pentru care aceasta capătă culoarea roşie, explică David Leffell, profesor de dermatologie şi chirurgie în cadrul Yale Medical School.

Metodele standard recomandate de doctorul Lefell includ compresele reci sau înmuierea într-o baie călâie, după care se recomandă folosirea unei creme hidratante. De asemenea, cei ce au suferit o arsură solară pot apela la un medicament anti-inflamator precum aspirina sau ibuprofenul. Este benefică şi folosirea unei creme cu 1% hidrocortizon pentru a contracara inflamaţia.

Remedii tradiţionale

Dr. Leffell recomandă înmuierea într-o baie cu ovăz. Ovăzul poate fi liniştitor şi are proprietăţi anti-inflamatorii. Dacă aţi suferit o arsură, lăsaţi apa să se răcească înainte să intraţi în cadă.

Aloe vera, o plantă ale cărei frunze cărnoase conţin o substanţă răcoritoare, poate ajuta la reducerea disconfortului, mai spune doctorul Leffell. În general, o cremă cu aloe vera este de preferat unui gel, deoarece este mai hidratantă, spune specialistul.

Alte tratamente populare pe Internet includ iaurtul şi frunzele de ceai, însă doctorul Leffell afirmă că nu recomandă niciuna dintre aceste variante, deoarece nu există date care să demonstreze eficacitatea lor. Dr. Leffell afirmă că doctorii îşi dau doar cu presupusul în legătură cu mecanismele prin care aceste remedii ar putea funcţiona.

Acidul lactic din iaurt ar putea ajuta la hidratarea pielii, spunw Leffell. De asemenea, ceaiul ar putea funcţiona (sub formă de baie sau răcit şi aplicat sub formă de compresă) deoarece conţine acid tanic, despre care unele persoane cred că reduce căldura arsurii şi protejează pielea.

„Eu sunt de părere că poţi să încerci şi asta dacă vrei să tratezi arsura solară, dar cel mai important lucru este să hidratezi pielea”, spune doctorul Leffell.

Este recomandat să apelaţi la un doctor atunci când sunt afectate  porţiuni mari ale pielii şi atunci când se formează băşici dureroase, dar şi dacă dezvoltaţi febră. Dacă pielea este vătămată în mod serios, aceasta este mai predispusă la infecţii şi  riscaţi să vă infectaţi cu stafilococi.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ