România ar putea ajunge la 20.000 de cazuri de coronavirus. Cine are prioritate la testare

| 16 apr, 21:28

 

20.000 de români infectați. Acesta este un vârf sumbru la care ar putea ajunge România după Sărbătorile de Paște.

 

 

 

Ministrul Sănătății vorbește de focare noi, în special în rândul personalului medical. Pentru a limita răspândirea infecției a fost schimbată strategia de testare, potrivit Stirile Pro TV.
Pacienții care au cancer, gravidele aflate în izolare sau în carantină, angajații căminelor de bătrâni și bolnavii care fac dializă vor fi testați cu prioritate. La zi, numărul îmbolnăvirilor a urcat până la 7.707 cazuri, cu 491 în plus față de miercuri. Sunt și 392 de morți.
Ramona și Mirela, două surori din Piatra Neamț, povestesc ce coșmar trăiesc de când a început pandemia. Amândouă au probleme grave cu rinichii și fac dializă într-un centru privat din oraș.
Temerile femeilor vin ca urmare a faptului că trei bolnavi care mergeau tot acolo au murit după ce au fost diagnosticați cu COVID 19. În toată țară s-au stins deja peste 40 de bolnavi cu afecțiuni renale.
Pentru a limita răspândirea infecției în rândul celor vulnerabili, ministerul Sănătății a decis ca toate persoanele care fac dializă și au intrat în contact cu o persoană pozitivă să beneficieze de două testări cu un interval de 6-7 zile între ele.
Pe lista testărilor vor avea prioritate și pacienții care au făcut un transplant, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-operatorie. Li se vor face câte 2 teste la interval de 24 de ore.
Cei cu boli oncologice care fac ședințele de chimioetrapie vor fi testați de 2 ori pe lună, chiar dacă nu au simptome, dar și înainte de intervenții operatorii sau alte manevre invazive.
Prioritate vor avea și gravidele asimptomatice care se află în carantină sau în izolare la domiciliu ori au fost în contact apropiat cu un caz confirmat
Personalul de îngrijire din căminele de bătrâni va fi suspus testării de două ori pe lună. Asta după ce 5 astfel de unități au devenit focare de infecție și peste 100 de cadre medicale, îngrijitoare și bătrâni au boală.
Prioritate la testare are și personalul sanitar asimptomatic care a intrat în contact direct cu un caz confirmat. Testările vor avea loc în a șasea sau a șaptea zi de la ultimul contact posibil.
Până când vor veni rezultatele, își vor desfășura activitatea luând măsurile necesare de protecție. În plus, managerul poate hotărî să testeze angajații periodic.
Conform autorităților, până acum, în România, sunt infectate 981 de cadre medicale.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ