România are rezerve legate de intenția Bruxelles-ului de stopa producția de țigări slim și mentol

| 29 mai, 2013

România îşi exprimă rezervele privind interzicerea producţiei şi comercializării de ţigări mentol şi slim, măsuri prevăzute în propunerea Comisiei Europene  de modificare a directivei privind produsele din tutun, pentru că acestea nu ar respecta proporţia corectă între criteriile de natură economică şi cele care ţin de sănătatea populaţiei, a declarat miercuri, la Bruxelles, ministrul român al economiei, Varujan Vosganian.

"România are o poziţie echilibrată, în sensul că îşi însuşeşte obiectivele Comisiei Europene (CE) în ceea ce priveşte reducerea impactului pe care fumatul îl are asupra populaţiei, îndeosebi asupra tinerelor generaţii. În acelaşi timp, însă, dorim o abordare echilibrată, care să aibă în vedere şi consecinţele de natură economică, motiv pentru care în legătură cu unele interdicţii, cum ar fi producţia de ţigări mentol şi slim, România îşi exprimă rezervele", a declarat Vosganian despre directiva privind produsele din tutun, care s-a aflat pe agenda Consiliului Competitivitate la care a luat parte.


"Nu credem că interzicerea producţiei şi comercializării de ţigări mentol şi slim respectă această proporţie corectă între criteriile de natură economică şi cele care ţin de sănătatea populaţiei", a subliniat ministrul economiei.


CE a adoptat în decembrie 2012 propunerea de revizuire a directivei privind produsele din tutun, care interzice vânzarea de ţigări sau tutun de rulat cu arome caracteristice şi prevede utilizarea obligatorie a avertismentelor de sănătate ilustrate de dimensiuni mari pe ambalaje, care să acopere 75% din acestea. Principalele victime ale noilor reglementări ar urma să fie ţigările mentolate şi slim. Propunerea este discutată în Parlamentul European şi în Consiliul de miniştri al UE, adoptarea ei fiind preconizată pentru 2014. Aceasta ar putea intra în vigoare începând din 2015-2016.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ