România este marcată cu roşu pe harta cutremurelor din 2015

| 25 sep, 18:14

Cercetătorii chinezi au înființat opt centre de observare a animalelor. Conform cercetătorilor chinezi, animalele au reușit cu succes, prin manifestările lor, să atenționeze producerea unor cutremure în China.

Este de notorietate cazul, în care un oraș întreg a fost evacuat, cu câteva ore înainte de a se produce un cutremur, care a avut magnitudinea de 6,5 pe scara Richter, grație comportamentului unor animale. Cele opt centre au în dotare peste 2000 de pui, 200 de porci, și bazine pline cu pești, scrie efemeride.ro.

Conform specialiștilor chinezi, animalele sunt stresate, înaintea producerii unui cutremur cu magnitudine mare, devin agitate și foarte nervoase. Seismologii europeni sunt și ei în alertă. Cutremure puternice se vor produce, în special, în sudul și estul Europei, în următoarele luni ale anului.

În cadrul proiectului Share, seismologii francezi, Universitatea Grenoble, au realizat o hartă a Europei cu zonele care sunt expuse la cutremure cu magnitudine ridicată. Europa este așezată la întretăierea plăcilor tectonice africană cu cea euroasiatică. Pericolul cel mai mare este în Grecia, Turcia, Peninsula Balcanică și România.

Această hartă s-a realizat ca urmare a modificării scoarței terestre. Observația s-a realizat cu ajutorul sateliților și a aparaturii subacvatice. Și în SUA există o stare de îngrijorare maximă. Începând cu 24 martie, în statul Idaho, s-au produs peste 100 de cutremure, care au avut magnitudinea de până la 5 pe scara Richter.

seisme-1

De la începutul anului 2015, în zona seismică Vrancea, au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea peste 4 grade pe Richter, respectiv 4,6 grade, unul având loc în data 24 ianuarie, iar celalalt pe 16 martie 2015.

Anul trecut, pe 22 noiembrie, s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, mişcarea tectonică fiind cea mai mare înregistrată în România în ultimii ani.

 

Tag-uri: 2015, cutremure, harta, romania
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ