Rusia îşi reconfigurează prezenţa militară în Siria

| 12 ian, 12:38

Primele şase bombardiere Su-24 au fost deja transferate de la baza aeriană siriană Hmeimim pe teritoriul Rusiei, în cadrul reducerii forţelor militare ruse din Siria, în timp ce patru avioane de atac Su-25 au ajuns în Siria zilele acestea, conform rotaţiei planificate, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, Igor Konaşenkov, informează TASS şi Reuters.

"Pe teritoriul Federaţiei Ruse au ajuns de la baza aeriană Hmeimim primele şase bombardiere Su-24. În viitorul apropiat, de pe teritoriul Republicii Arabe Siriene este planificat să fie retrase alte aparate de zbor, precum şi efective din cadrul personalului tehnic şi ingineresc", a spus Konaşenkov. 

Totodată, cele patru avioane de atac Su-25, despre sosirea cărora la baza aviatică din Siria anunţase postul de televiziune american FoxNews, au fost transferate acolo conform rotaţiei planificate, a explicat el. 

"Încercările unor mass-media din Occident de a omite unele lucruri, pentru ca, agăţându-se de altele, să strige despre o pretinsă 'intensificare a prezenţei militare ruse în Siria' nu sunt decât propagandă", a acuzat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus. 

Acesta a amintit, de asemenea, că din 6 ianuarie revine la Severomorsk grupul de nave de atac al Flotei Nordice ruse, din care face parte şi portavionul "Amiral Kuzneţov", precum şi peste 40 de aparate de zbor ale aviaţiei navale ruse. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la sfârşitul lui decembrie un armistiţiu în Siria şi a declarat că Rusia îşi va reduce forţele militare din această ţară.

Tag-uri: militari, Rusia, siria
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ