S-au vindecat miraculos după ce au atins moaştele primului "Fericit" din România

| 21 iul, 2014

Un copil orb s-a vindecat după ce a atins racla cu moaștele Fericitului Ieremia Valahul. O femeie din Barticești s-a rugat aceluiași fericit și fetița ei și-a revenit spectaculos după ce intrase în comă.

Într-o lume în care tehnologia face minuni, puțini mai cred în miracole pe care le săvîrșește credința. Cu toate acestea, mulți dintre credincioși spun că au fost martori sau chiar au simțit pe propria piele puterea vindecătoare a credinței.

Parohul bisericii romano-catolice “Fericitul Ieremia Valahul”, din Roman, părintele Alois Moraru, a încercat să strîngă mărturii ale persoanelor care au asistat la miracole sau care au suferit vindecări fără explicații. Unele mărturii strînse de la credincioși provin din 2008, cînd în Moldova a avut loc pelerinajul cu moaștele Fericitului Ieremia Valahul, pelerinaj care a inclus și Romanul. De altfel, Fericitul Ieremia Valahul este primul român ridicat la rangul de fericit în calendarul romano-catolic.

“În 2008, în drumul spre întoarcere al sfîntului spre casă, un copil aproape orb și-a recăpătat vederea. Tatăl lui era orb, sora lui era oarbă. Medicii i-au spus că va orbi și el, în curînd. Copilul s-a apropiat cu greu de racla cu oseminte. A stat cam un minut în genunchi, lipindu-i ochii de sticla care acoperea sfîntul. Medicii au spus, unanim, că nu se poate explica așa ceva. Astăzi, în cripta mănăstirii de la Onești, alături de sicriul fericitului este așezată o raclă mai mică, în care sînt «înmormîntați» ochelarii băiatului”, spune părintele Alois Moraru, parohul bisericii Ieremia Valahul.

O altă mărturie consemnează un miracol petrecut tot în 2008, la Piatra Neamț. O femeie din Barticești, care avea copila în comă, după o operație pe creier, s-a rugat Fericitului Ieremia, iar seara copila și-a revenit spectaculos. La Iași, credincioșii au povestit despre o bătrînă care a reușit să atingă o singură dată racla cu broboada nepoatei sale surdo-mute. A dus-o acasă, a pus-o pe capul copilei și s-a rugat la Fericitul Ieremia. După cîteva secunde, copila a început să vorbească.

“Din punctul meu de vedere, cred că sînt posibile astfel de miracole. Ca o persoană dependentă de Dumnezeu, cred că miracolele reprezintă, de fapt, intervenția lui Dumnezeu împotriva naturii umane, care se îndreaptă într-o direcție, iar Dumnezeu intervine și o schimbă. La miracolele datorate mijlocirii sfinților se adaugă și și miracolele săvîrșite prin credință și iubire față de Dumnezeu”, a apreciat părintele Alois Moraru.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 iul, 2014
Părintele Potlogărie
► De ce vreţi să fiţi preot?
a) pentru că îmi place (10 puncte)
b) pentru că „profesor de religie“ e o meserie penibilă (50 de puncte)
c) pentru că îmi permit taxa de primă înmatriculare în BOR (100 de puncte)

► Aţi preacurvit vreodată?
a) nu (0 puncte)
b) niciodată. Eu curvesc moderat, nu întrec niciodată măsura (10 puncte)
c) uneori, dar numai cînd era dezlegare la peşte (100 de puncte).

► Etica în comunitate: v-aţi lăsa sedus de o enoriaşă?
a) nu (0 puncte)
b) da (0 puncte)
c) da, dar numai dacă este o enoriaşă de post (100 de puncte)

► Că veni vorba: care dintre posturi trebuie respectat obligatoriu?
a) postul Paştelui (10 puncte)
b) postul Crăciunului (10 puncte)
c) postul Trinitas TV (100 de puncte)

► Test de perspicacitate: cum deosebiţi o călugăriţă reală de una falsă?
a) călugăriţa falsă are tocuri (10 puncte)
b) călugăriţa falsă are nunchaku în loc de mătănii (10 puncte)
c) călugăriţa falsă nu are gemeni cu un confrate local (100 de puncte)

► Credeţi în Dumnezeu?
a) desigur! (0 puncte)
b) da, chiar dacă m-a dezamăgit nasol la pokerul de aseară (10 puncte)
c) staţi puţin, ce treabă are Dumnezeu cu Biserica? (100 de puncte)

► Cum calculaţi tariful pentru înmormîntări:
a) pe kilometru (10 puncte)
b) pe oră (10 puncte)
c) pe kilogram (10 puncte)

► Care este formula corectă de adresare către un superior ierarhic:
a) sfinţia voastră (10 puncte)
b) preasfinţia voastră (10 puncte 6,66 puncte bonus)
c) să trăiţi, ordonaţi! (100 de puncte)

► Unde vă vedeţi peste 5 ani?
a) în mijlocul enoriaşilor (0 puncte)
b) într-o parohie urbană (10 puncte)
c) într-un Porsche ultimul tip (100 de puncte)
24 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul mănăstiresc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.

Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!

Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!

Şamponul Arsenie Boca - pentru că meritaţi!
24 iul, 2014
Arsenie Boca
► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină !”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În curând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a fost cel care a creat prima carte de colorat inspirată din mitologia ęvręíąscă. Aceasta este Biblia. În curând va fi lansată şi pe vinil în interpretarea părintelui Maricel Pedofileanul.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul cu agheasmă.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Arsenie Boca e atât de tare, încât Chuck Norris şi Superman laolaltă nu-l pot egala.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Arsenie Boca nu poartă ceas. El decide cât e ora.
► Arsenie Boca a înghiţit odată un borcan de somnifere. L-au facut să clipească.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.
23 iul, 2014
Breaking news de la BOR
Conflict în stil mafiot între două bande de preoţi

Având reputaţia unui loc al moralităţii şi al regăsirii sufleteşti, Catedrala Patriarhală a fost, cu puţin timp în urmă, scena unui atac nemaiîntâlnit. Fiind înarmaţi cu săbii Jedi, câţiva membri ai clanului “Popii Căldărari”, au descins în zona de influenţă a rivalilor din clanul “Popii Ursari”. Disputa a izbucnit din cauza neînţelegerii generate de banii obţinuţi în urma pelerinajului organizat la moaştele făcătoare de minuni ale Ciocănitoarei Woody. Până la momentul intervenţiei trupelor speciale de călugări, Bătaia Cea Ruptă din Rai a avut unele consecinţe nefaste pentru ambele tabere: veşminte sfâşiate, credinţe sparte şi haruri fracturate.

Printre cei reţinuţi se numără şi Cuviosul Sofronie, zis şi Tămâie, temut membru al “Popilor Căldărari”, dat în urmărire generală pentru un lung şir de minuni comise cu sânge rece folosind sfântul Levier. “De fiecare dată s-a bazat pe relaţiile lui la Muntele Athos pentru a ocoli legea divină, dar iată că am reuşit să-l arestăm. Va posti şi va face canoane aspre pentru mult timp de acum încolo. Mai pe scurt, a pus-o de mântuire.”, a declarat monahul Ilarie.

Părintele Coşmelie, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, susţine că mulţumită capturării membrilor celor două clanuri, credinţa strămoşească dacică ortodoxă îşi va putea recăpăta locul binemeritat în inimile enoriaşilor.
23 iul, 2014
Arsenie Boca
Agheasma pe care am băut-o zilele trecute mi-a dat o ęręcţíe nemaiîntâlnită, de au început fraţii de la schitul nostru să mă strige Părintele Trepied. A trebuit sa înnoptez cu fiecare dintre călugari ca să mi se tragă la loc mădularul cel scârbavnic şi aducător de păcat. Dimineaţa, când mă trezeam, îmi luam coşul şi mergeam să culeg castraveţii din fiecare chilie. Un efect secundar a constat în faptul că mi-a aparut acnee pe bųcí. Părintele Papącíơc mi-a spus că numai prin post, rugăciune si abţinere de la pręącųrvíe (cu alţi călugări şi copii) reuşeşti să te vindeci de acneea de pe bųcí şi de toate cele lumeşti. Nu cred ca am să mă pot abţine deoarece ieri mi-a tot dat târcoale maica Ecaterina mişcându-şi ląscív ţâţele.
Doamne ajută !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ