Secretul CIA vechi de un deceniu iese la iveală

| 10 mar, 17:08

Experții în informatică ai CIA au lucrat timp de aproape un deceniu pentru a sparge sistemele de securitate ale telefoanelor și tabletelor Apple, scrie marți site-ul de investigații The Intercept, citat de agenția Reuters.

Această concluzie a rezultat în urma consultării unor documente furnizate de Edward Snowden, fost consultant al Agenției de Securitate Națională a SUA (NSA), ce arată că informaticienii CIA au dezvoltat o versiune a aplicației XCode — program a cărui versiune originală a fost produsă de Apple — pentru a accesa programele distribuite pe App Store.

Totuși, informațiile oferite de Snowden nu clarifică dacă CIA chiar a reușit să spargă codurile de criptare ale Apple, coduri ce securizează datele utilizatorilor și comunicațiile lor. Conform documentelor furnizate, această operațiune a început în 2006, un an înainte ca grupul Apple să lanseze primul iPhone, și a continuat până în anul 2013, acoperind inclusiv perioada lansării iPad-ului în 2010. De asemenea, informaticienii americani ar fi beneficiat de sprijinul colegilor lor britanici.

Relatările frecvente din ultima vreme despre operațiunile de spionaj electronic conduse de serviciile secrete au determinat consumatorii din lumea întreagă să privească cu scepticism noile tehnologii. Drept urmare, companiile din Silicon Valley s-au străduit în ultimele luni să-și convingă clienții că produsele electronice nu sunt instrumente ce servesc supravegherii în masă a populației.

În luna septembrie, compania Apple a anunțat consolidarea metodelor de criptare a datelor stocate pe iPhone-uri, susținând că modificările efectuate nu permit accesarea datelor salvate în memoria acestor telefoane, nici măcar în situația în care autoritățile ar emite un ordin de interceptare a respectivelor dispozitive electronice. Ulterior, gigantul Google a anunțat la rândul său că are în vedere să introducă instrumente de criptare mai puternice.

Ambele companii au menționat că măsurile luate au ca scop protejarea dreptului la viață privată, problemă apărută în prim-plan după dezvăluirile făcute de Snowden în anul 2013 cu privire la operațiunile de spionaj cibernetic desfășurate de NSA în lumea întreagă.

Citește și: Scandal în SUA: Fostul şef CIA recunoaşte că a divulgat secrete de stat amantei

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ