Simona Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA

| 17 feb, 2014

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a urcat un loc faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia 9, cea mai bună clasare din cariera sa, în ierarhia jucătoarelor profesioniste din lume (WTA), dată publicităţii luni.

Totodată, este cea mai bună poziţie în clasamentul WTA pentru o jucătoare din ţara noastră, după Irina Spîrlea, care a ajuns pe locul 7 în lume, şi actualul său manager, Virginia Ruzici, care a fost numărul 8 WTA. Ascensiunea româncei de 22 de ani poate continua în perioada următoare, având în vedere că se află la doar 100 de puncte de sârboaica Jankovic, aflată pe locul 7.

Dacă Halep, care a câştigat duminică turneul de la Doha, al şaptelea titlu WTA din carieră, continuă să urce în clasament, Sorana Cîrstea a mai coborât o poziţie şi se află acum pe 27. Monica Niculescu a urcat un loc şi este pe 53, Alexandra Cadanţu staţionează pe 60 etc.

În vârful clasamentului Serena Williams continuă să aibă un avans considerabil, fiind urmată de chinezoaica Na Li şi de poloneza Agnieszka Radwanska, care au urcat fiecare câte un loc, după ce Victoria Azarenka a coborât pe locul 4.

La dublu, Monica Niculescu a ajuns pe locul 43, iar chinezoaica Shuai Peng este noul lider.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Serena Williams (SUA) 12.380 puncte

2 (3). Na Li (China) 6.690

3 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.705

4 (2). Victoria Azarenka (Belarus) 5.681

5 (5). Maria Şarapova (Rusia) 5.206

6 (6). Petra Kvitova (Cehia) 4.710

7 (8). Jelena Jankovic (Serbia) 4.535

8 (9). Angelique Kerber (Germania) 4.490

9 (10). Simona Halep 4.435

10 (7). Sara Errani (Italia) 4.390

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ