Teodorovici: Legislaţia achiziţiilor publice se modifică în acord cu Comisia Europeană

| 13 iun, 2014

Legislaţia privind achiziţiile publice va fi modificată, iar noul text va fi pus în acord cu Comisia Europeană, a declarat vineri, la Bruxelles, ministrul pentru fonduri europene, Eugen Teodorovici.

În cadrul unor întrevederi cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, oficialul român a precizat că unul dintre subiecte s-a referit la achiziţiile publice, o nouă lege având în principal ca scop să elimine posiblitatea ca orice firmă de apartament să conteste proiecte de sute de milioane de euro.

"Am ţinut în mod expres să discutăm de cel mai important subiect, cel legat de contestaţii. În România toată lumea contestă, şi aici am venit cu câteva exemple în faţa Comisiei, luate din alte state membre, am dat câteva exemple din Germania, din Austria, iar Comisia Europeană a fost de acord chiar să modificăm Ordonanţa 34 (n.r. - OUG 34/2006 actualizată privind atribuirea contractelor de achiziţie publică). Şi, dacă dacă vom face acest lucru, să convenim un text de comun acord, aş vrea chiar să-l trecem prin Guvern, în luna iunie, până la vacanţa parlamentară. A rămas că săptămâna viitoare vom trimite propunerea de text Comisiei Europene şi o vom discuta şi cu Ministerul Justiţiei, pentru a nu contravine Constituţiei, în primul rând", a explicat ministrul Teodorovici.

El a adăugat că, potrivit Ordonanţei 34, în Romania orice persoană are un interes legitim de a contesta ceva.

"Asta înseamnă că oricine poate face o astfel de contestaţie. O persoană sau o firmă de apartament poate contesta lucrări de sute de milioane de euro, ceea ce vrem să oprim, ca să nu mai avem astfel de probleme. Dacă clarificăm tot ceea ce este legat de acest text, vom face un pas mai înainte, în sensul de a limita sau scăpa de astfel de situaţii', a arătat Teodorovici, cu referire la licitaţii sau alte situaţii de blocaje in instanţe.

Alte teme ale discuţiilor de la Bruxelles s-au referit, în principal, la stadiul finalizării Acordului de Parteneriat şi recomandările Comisiei Europene pe marginea acestui document, programele operaţionale pentru perioada de programare 2014-2020, achiziţiile publice şi sistemul propus de către Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul Operaţional pentru persoanele defavorizate.

În ceea ce priveşte mecanismul distribuirii alimentelor pentru persoanele defavorizate, ministrul Teodorovici spune că acesta va fi definitivat în perioada următoare, astfel încât oamenii aflaţi în dificultate, care beneficiază de astfel de alimente de la UE, să nu mai stea la cozi. ' Romania cred că are cea mai mare populaţie care se încadrează în aceste cerinţe - undeva la 4 milioane de cetăţeni (...) A rămas ca săptămâna viitoare, fiind şi dânşii la Bucureşti, vom definitiva acest mecanism', a adăugat el.

În legătură cu situaţia plăţilor, ministrul fondurilor europene a arătat că au existat întrebări legate de ţinta pe care ţara noastră o are în acest an, dacă aceasta va fi atinsă. 'Am prezentat foarte clar cifrele şi am arătat că, la final de an, obiectivul nostru de a depăşi 2,8 miliarde de euro, ţinta minimă, va fi respectat. De asemenea, al doilea obiectiv este acela de a depăşi 3,5 milioane de euro, cât am avut anul trecut, şi am arătat clar că sumele care sunt în sistem şi modul în care vor fi trimise până la sfârşitul anului vor face ca cel de-al doilea obiectiv să fie atins', a arătat Eugen Teodorovici.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ