Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

44946 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 oct, 18:54
Robertsnuch
черлидинг куркино
На втором этаже расположена лаунж – зона с панорамным видом на трассу https://www.virgo-show.com/blog/фотосессия-в-цветущих-садах/ Там вы сможете отдохнуть, отведать вкусных блюд, насладиться дымными кальянами и понаблюдать за происходящим на треке https://www.virgo-show.com/cheerleading/
Адрес : м https://www.virgo-show.com/spektakli-balet/ Щукинская, Строгинское шоссе, вл https://www.virgo-show.com/newyear/ 1 Сайт : https://berezy-park https://www.virgo-show.com/blog/are-ballerinas-for-a-childrens-party-a-luxury-or-an-affordable-reality/ ru Телефон : +7 (965) 130-8668 Стоимость : по запросу https://www.virgo-show.com/maslenica/
Арт-вечеринка в честь свадьбы — еще одна идея для оригинального праздника https://www.virgo-show.com/ballet/ За 2-3 часа каждый гость сможет нарисовать свою картину, а профессиональный художник поможет сориентироваться в творческом процессе https://www.virgo-show.com/contact/
Кто еще организует частные арт-вечеринки с рисованием и вином, читайте в этой статье https://www.virgo-show.com/
Даже если вашей паре ближе небольшой свадебный сценарий, наполните его позитивом и хорошим настроением! Никто не должен уйти грустным или с чувством потерянного зря времени! Даже маленькое свадебное торжество способно надолго остаться в памяти
18 oct, 18:49
Sammygeare
Монитор Автомобильный
— 100%. Даже если речь о японских, американских или корейских брендах, то все идет из Китая https://airoc.ru/sorento-navi-RM-2331/
Может быть, какие-то сложные чипы используются не китайские, но все платы, оборудование на 100% производства КНР https://airoc.ru/jeep-cherokee-ri-2202/

Трансляция изображения с экранов мобильных устройств (Беспроводной экран)

Обычное ТВ и FM Радио c удобным сенсорным управлением и чистым приемом

Хоть автомобильные ГУ и отличаются от обычных портативных устройств на Android, по части софта и «железа» их можно классифицировать так же, как и смартфоны: приложения на дешевое и дорогое устройство можно установить одинаковые, но работать они будут по-разному, поэтому все решают процессоры, ядра, оперативная память и встроенная память https://airoc.ru/info/
Вторичные параметры — разрешение дисплея, версии Bluetooth, Wi-Fi-модулей, наличие отдельных портов под камеры и музыку и прочее https://airoc.ru/camry-v50-2k-rx-1118usa/

Из плюсов:
USB: Открытие и воспроизведение любых, АБСОЛЮТНО любых форматов музыки, видео, фото, документов и тд https://airoc.ru/hyundai-sonata-7-AB-2028/


Возможности автомобильных Android авто-магнитол ка
18 oct, 17:47
DonaldAvasp
Заказ Детский Мебель
Подробнее о выборе между этими вариантами — в гайде по столешницам для кухни https://shkaf71.ru/malenkie-kuhni-na-zakaz/


Большинство проблем при изготовлении кухни на заказ возникают не на производстве, а до него — на этапе проектирования и согласования https://shkaf71.ru/kuhni-dlya-chastnogo-doma-na-zakaz/
Вот три ошибки, которые встречаются чаще всего https://shkaf71.ru/torgovoe-oborudovanie/




Корпус — скелет кухни https://shkaf71.ru/otzyvy/
Здесь экономить опасно: корпус стоит 10–15 лет, и если плита начнёт расслаиваться через 3 года, замена обойдётся дороже изначальной экономии https://shkaf71.ru/blog/page/4/?post_layout=medium-image
The Kitchen использует ЛДСП Nordeco класса E0 https://shkaf71.ru/shkafy_kupe/
5 — пониженное содержание формальдегида, безопасно для жилых помещений и подходит для детских комнат https://shkaf71.ru/ofisnaya-mebel/
18 oct, 17:06
NelsonwOr
embed google reviews
6. Google Reviews Plugin for Easy Integration
A Google reviews plugin simplifies the process of integrating customer feedback into your website. Instead of building a custom review display from scratch, you can use a ready-made solution to present Google reviews in a clean and organized layout. Whether you use WordPress or another website platform, choose a compatible integration that supports your needs and helps you display reviews with minimal technical effort. https://koows.com/@inkwave/how-customer-reviews-can-turn-website-visitors-into-customers


7. Google Reviews Embed Code
A Google reviews embed code can help you add customer feedback to your website using a supported integration method. Depending on the tool you choose, installation may involve copying a code snippet, adding a plugin, or ing a widget through your website editor. Once installed, your Google reviews widget can display customer ratings and testimonials in a convenient location, making your business reputation more visible to website visitors. https://solo.to/widgethouse


8. Google Business Review Widget
A Google Business review widget allows businesses to showcase customer feedback associated with their Google Business Profile. Displaying reviews on your website gives potential customers another way to evaluate your services, customer experience, and overall reputation. Choose a widget that presents reviews clearly, works across desktop and mobile devices, and offers the customization options needed to fit your brand identity. https://koows.com/@inkwave/how-customer-reviews-can-turn-website-visitors-into-customers


9. Google Rating Widget for Your Website
A Google rating widget for website pages can highlight your overall rating and customer feedback in a compact, easy-to-read format. Displaying your Google star rating alongside customer reviews helps visitors quickly understand how others perceive your business. Whether you want a small rati
18 oct, 15:58
DallasLydaY
Студия Аппаратной Косметологии Эстетика
Как минимизировать риски?

Александритовый лазер DEKA с длиной волны 755 нм разрушает фолликулы тёмных и светлых волос, обеспечивая до 90% удаления после курса https://mycosmi.ru/services/lazernaya-epilyatsiya



35-50 лет https://mycosmi.ru/prices
Именно в этом возрасте на лице и теле появляются заломы, морщины и другие эстетические дефекты https://mycosmi.ru/prices
У некоторых пациентов меняется овал лица, снижается тургор кожи https://mycosmi.ru/services/apparatnyy-massazh
В этом случае рекомендованы фракционные лазеры, RF-микронидлинг, HIFU- лифтинг https://mycosmi.ru/prices

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ