Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

33223 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 iun, 16:58
휴대폰뽐뿌!ENDVALUE!
더불어, 구독형 모델의 온라인 비즈니스에서도 최대공시지원금가 중요한 역할을 합니다.
꽃배달는 그런가하면 마이크로 페이먼트의 한 형태로, 일상 송금에도 활용됩니다. 예를 들어, 카페에서 커피를 사고 싶은데 카드를 가지고 있지 않을 때, 핸드폰 앱을 통해 카페에서 소액 결제를 하여 간편하게 결제할 수 있을 것입니다. 이와 같이 결제 방식은 구매자들의 편의를 높이면서 동시에 사업자들에게도 이익을 공급합니다.

휴대폰성지사이트
19 iun, 15:32
Valeron83Phark
Join the Excitement of Online Casinos: Spectacular Promos and Free Fun Shine!
Immerse yourself in the electrifying landscape of online casinos, where every spin ignites excitement and luck! New players are greeted with generous no-deposit bonuses, including free spins up to 50 just for joining, while first-deposit bonuses as high as 100–200% boost your start, as seen at Play Fortuna. Experience free play in demo mode, testing vibrant slots from NetEnt or blackjack strategies without risking a cent. Cashback and free spins add extra thrill, extending your gaming fun. Always check the bonus wagering requirements and enjoy safe gambling on licensed platforms! https://tinyurl.com/5986h8bf
19 iun, 15:27
GictorCar
Сервис подбора психологов Mentally
1.
Ищете, с кем поговорить по-настоящему? Платформа Mentally — это онлайн сервис по подбору психологов, где вам помогут найти именно того специалиста, который нужен. Всего несколько кликов — и психолог онлайн уже рядом, готов поддержать вас. https://www.clickasnap.com/profile/mentallyhealth


2.
Больше не нужно гадать, к кому пойти. Подбор психолога онлайн на сервисе Mentally — это удобно, конфиденциально и быстро. Мы поможем вам подобрать хорошего психолога, подходящего именно вам по опыту, методу и запросу. https://www.moshpyt.com/user/mentallyhealth


3.
Mentally — это ваш личный сервис подбора психологов, где всё создано для вашего комфорта. Психолог онлайн доступен в удобное время, а анкета поможет выбрать того, кто действительно понимает. https://dosellect.com/@f89d3f524a8c4b32c30ad16bc


4.
Настроение на нуле? Мы знаем, как помочь. Онлайн сервис по подбору психологов Mentally найдет специалиста, с которым вам будет легко, спокойно и безопасно. Лучшие психологи онлайн — здесь, для вас. https://eternagame.org/players/505746


5.
У каждого бывает непростой период. Подобрать психолога онлайн стало проще с Mentally. Умный алгоритм и живые отзывы помогут
19 iun, 15:13
Arthurwaist
megaweb10.com
Ukrainian President Volodymyr Zelensky will meet US President Joe Biden and Vice President Kamala Harris in Washington on Thursday. Leon Neal/Getty Images
CNN

Ukrainian President Volodymyr Zelensky’s visit to the White House on Thursday could be his final chance to convince a receptive American president of his country’s war aims.
mega555kf7lsmb54yd6etzginolhxxi4ytdoma2rf77ngq55fhfcnyid.onion
The precise details of the “victory plan” Zelensky plans to present in separate meetings to President Joe Biden and Vice President Kamala Harris are unknown, having been closely held until they are presented to the American leaders.

But according to people briefed on its broad contours, the plan reflects the Ukrainian leader’s urgent appeals for more immediate help countering Russia’s invasion. Zelensky is also poised to push for long-term security guarantees that could withstand changes in American leadership ahead of what is widely expected to be a close presidential election between Harris and former President Donald Trump.

The plan, people familiar with it said, acts as Zelensky’s response to growing war weariness even among his staunchest of western allies. It will make the case that Ukraine can still win — and does not need to cede Russian-seized territory for the fighting to end — if enough assistance is rushed in.

That includes again asking permission to fire Western provided long-range weapons deeper into Russian territory, a line Biden once was loathe to cross but which he’s recently appeared more open to as he has come under growing pressure to relent.

Even if Biden decides to allow the long-range fires, it’s unclear whether the change in policy would be announced publicly.

Biden is usually apt to take his time making decisions about providing Ukraine new capabilities. But with November’s election potentially portending a major change in American approach to the war if Trump
19 iun, 14:29
Alinadinna
Логистические услуги для междугородних перевозок
Наша фирма выполняет качественные услуги доставки грузов по маршруту Москва — Питер с ежедневными поездками и транспортировкой от 12 часов. Мы гарантируем надежную доставку любых типов товаров благодаря обновленному автопарку и опытным перевозчикам. Предлагаем выгодные тарифы, полное покрытие товаров и возможность контроля в режиме реального времени. Особый подход к каждому клиенту и гибкая система скидок делают нас ответственным исполнителем для вашего бизнеса. Полная информация и индивидуальные коммерческие предложения доступны на нашем сайте.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ