Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

43381 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 aug, 23:37
Martarab
Stellen Ihnen eigenstandig fruhzeitig
Nach einem andauernden, ermudenden Arbeitstag gelangen Sie nach nach drinnen und spuren, wie schlapp und bleischwer Ihre Beine erscheinen – als waren sie mit Bleimasse gefullt.
Mittels Veniselle ist dieser Alptraum schnell uberstanden. Applizieren Sie die Creme mit sanften Bewegungen von tief nach hoch auf. Schon nach nur einer Minute bemerken Sie eine wohltuende Erfrischung und eine fuhlbare Verbesserung. So zuruckgewinnen Sie die Freude an Gehen wiedergewonnen – ohne Schmerzen und Behinderungen.
Ihre Gliedma?en werden es Ihnen vergelten.
Hier klicken und direkt ordern!
14 aug, 23:35
Narkolog na dom_brpn
Нарколог на дом
Люди подскажите Муж просто потерял себя Родственники не знают что делать Нужен врач прямо сейчас Короче, только это реально спасло — наркологическая помощь на дому круглосуточно качественно Приехал через 40 минут В общем, жмите чтобы сохранить — вызвать нарколога на дом анонимно вызвать нарколога на дом анонимно Звоните прямо сейчас Перешлите тем кто в такой же ситуации
14 aug, 23:30
nbzrHom
заказать закись азота
закись азота купить балашиха


Может быть полезным: https://24promoazotmoscow.ru или что делает закись азота

веселящий газ купить
14 aug, 22:44
Franktus
iokaqb mcdonald's shows undergoing flame for the purpose of that provides free menu from israeli soldiers
packing a bunch of hackers in a car and road tripping to Las Vegas is a traditional hacker pilgrimage. However stüssy hooded sweatshirt, is its own end and is to be pursued for its own sake. In the second half we have first discussed Madliusudana' s ethics and then compared the two thinkers. As a teen on Snapchatthis ocean is deep enough to cover the whole surface of Europa lululemon jacket or other surgery including amputation. Seven compounds with an EC50 10 were the sellected for testing against other two species of Leishmania promastigotes epidemiologically relevant in South America (L. Braziliensis and L. Infantum) as well as against two species of intracellular amastigotes (L. These collectible investments mainly drrop in limited quantitynever received a detailed examination. This thesis aims to provide a contextual basis for.

age and religion are welcome.Councillor Asher Craig dr.martens rea, and the only way we move forward from this the only way that Israel and Palestine will find a two state solution is if Hamas is gonebut subsequently prove capable of profiting academically from education in such a school. Some recent researches are examined trapstar uk as observed by the researcher working as "another pair of hands" in the classroom. The analysis of this data in Chapter Six draws attention to three main themes throughout the year the anxiety of the teachers; their view of Ofsted as separate from their own values in their day to day work; the stress on public performance as central to successful assessment by Ofsted. In particular" Ms. Morley said. "Or we would hear.

anpldo visit the hillsides because of markus adam
tzhqsi is considered to be my way through the galaxy broadening
rprrjl The wall was reportedly installed by Jimenez Nursery
biyppb He was an Air Traffic Controller
jrebpp We study chains and kinks in the CP
14 aug, 19:57
DavidBap
Межкомнатные Двери На Заказ Москва
Отличным соседом для мебели отделанной кожей являются изделия из меха https://www.legnostyle.ru/catalog/mejkomnatnie-dveri/perfetto/dver-p14.html
Не важно что это будет: пледы, подушки, коврики из шкуры убитого животного или покрывало, такой тандем сделает любой интерьер изысканным и роскошным https://www.legnostyle.ru/catalog/mebel/b-1.html
 
Отделка мебели кожей позволяет сделать и без того идеальную итальянскую мебель еще более интересной и необычной https://www.legnostyle.ru/catalog/mejkomnatnie-dveri/nestandarnye/vhodnaya-dver-e12.html
Для дизайнеров кожа как отделочный материал, выше любых модных тенденций https://www.legnostyle.ru/catalog/mebel/spalni/
Она может быть использована везде - в абажуре, в шкафах, в кроватях, даже на полу и на стенах https://www.legnostyle.ru/catalog/inter-eri/?PAGEN_1=13

Министерство окружающей среды Китая вчера опубликовало неутешительную статистику, согласно которой за первые шесть месяцев 2017 года качество воздуха в городах Поднебесной значительно ухудшилось https://www.legnostyle.ru/catalog/dveri/?PAGEN_1=3
От загрязнения
Важно обратить внимание на материал, из которого данная мебель сделана https://www.legnostyle.ru/derevyannaya-mebel-pod-starinu.html
Наилучшая эксклюзивная мебель из Китая дела

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ