Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

40698 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 apr, 23:12
Quentinbrima
Microsoft photo viewer free download windows 10
Halloween torrent download:
Blog Post 16 Pdf 89 Blog Post 63 - Then I remembered the time she slammed the door and said the whole department could basically go to hell.Sales associates are responsible for performing customer service and a variety of operational duties such as setting up displays and organizing stock. Store managers oversee sales, operations, and personnel functions. Merchandisers work with the apparel manufacturers to sellect apparel for the retailer and control merchandise expenses. Training for merchandisers and buyers usually includes college course work or fashion school.
https://realpota.blogspot.com/2023/04/audio-driver-download.html

Pdf 2
Sandisk Cruzer Driver Download
Download Mp4 From Link

https://caifinas.blogspot.com/2023/03/blog-post_1.html



https://soobale.blogspot.com/2023/03/pdf_63.html
Sims 4 period mod download:
Autotune for pro tools 12 free downloadAndroid tv os downloadObject 3d max free download door oldHp driver downloadsHow to download ios apps on macDownload music to mp3 player for free7 zip free download windows 10It 2017 download free
https://proginlin.blogspot.com/2023/03/blog-post_30.html

Olmpytrade
Pdf 22
Windows 10 1607 Download

Blog Post 72
New Sinhala Songs
Realtek Hd Audio Driver Download

Fl Studio 12 Producer Edition Free
Quicken 2017 Download Free
Best Music Player In Pc

.
.
21 apr, 21:17
Marthalek
охота на козу
Без рыбы никто РЅРµ уйдет! . Платный РїСЂСѓРґ для рыбалки РІ Башкирии. Еганово 44 33 Игумное 48 33 Платная рыбалка, каталог платных РїСЂСѓРґРѕРІ Рё водоемов Добавить новый водоем Введите название водоема населенный РїСѓРЅРєС‚ направление РІРёРґ рыбы расширенный. Отчеты Рѕ рыбалках Тульская область РќР° этой странице собраны отчеты Рѕ рыбалке, относящиеся Рє географическому региону Тульская область. Р’ РѕРґРёРЅ РёР· моментов РЅР° воблер удалось зацепить неплохой экземпляр. Причина та Р¶Рµ, что Рё РґСЂСѓРіРёС… регионах экологическая проблема. Отчеты располагаются РІ СЃРїРёСЃРєРµ отсортированными РїРѕ РґР°С
21 apr, 20:24
Robertcop
Looking as a service to a original profession can be a daunting task, but with our plot
Looking in regard to a job can be fibrous, but our locate makes it undemanding! We put forward a not on target strain of pursuit listings, from entry-level positions to overseer roles. Our intuitive search stress allows you to membrane strain nearby turning up, compensation, and trade sort, so you can upon the flawless fitting for your career goals. Bonus, we provide advantageous tips and resources to usurp you make ready in place of interviews and stand inoperative in the responsibility market. Start your function search today at http://newbestclub.online.problogclub.ru/.
Looking for a trendy chore can be a daunting mission, but with the usurp of Late-model A- Clubhouse, your search right-minded got a unhurt lot easier! Our site offers a complete search engine that allows you to flip from one end to the other thousands of job listings from high point companies in your area. Whether you're looking for a unusual career or principled constraint to suppletion your receipts, Fresh Best Company has all things you miss to arouse started. So why wait? Start your toil search today and hook the first step toward a brighter later! By our website at http://newbestclub.ru.problogclub.ru/ to tune in to started.
Looking concerning a job can be a daunting job, but with the assist of our instal, you can detect the ideal function in no everything! Our area offers a exhaustive career search appliance that allows you to search in place of jobs by putting, diligence, and function title. We also demand practical resources such as resume construction tips and press conference advice to help you stand in from the competition. Whether you're a modern graduate or a tempered skilled, our plot is the fitting embellish to refrain from you reveal your dream job. Check us for all to see at http://newfix.online.problogclub.ru/ and start your pain in the neck search today!
Looking for the sake of a m‚tier can be an overwhelming and frustrating method, but with newsworker.ru.problog
21 apr, 19:52
AlexeyPhody
Займ срочно
Займ на карту telegram это уникальнейшая возможность получения займа, микрозайма, микрокредита сразу на банковскую карту не выходя из дома. Наш ресурс Займ на карту telegram предоставляет возможность подать заявку на получения займа, микрозайма или кредита сразу во множестве МФО и банках с зачислением денежных средств сразу на карту.
21 apr, 19:12
quoreinue
Pecados Originais
http://nigger.dog/tum-jo-aaye-zindagi-mein-mp3-songs.html - Tum Jo Aaye Zindagi MeinRahat Fateh Ali Khan, Tulsi KumarNew Viral Songs (2023)

ถัดไปDel Cielo al InfiernoChapter 152
http://lfgkdq.com/book/mission-to-remarry-3716748.html - Chapter 889

Chapter 5
http://itstext.art/tag/anabella-galeano-handjob/ - Anabella Galeano Handjob

download cartoon Hidden: FГ¶rstfГ¶dd 1ВЄ TemporadaNight Court
http://vibha.info/uncharted-french-hdcam-md-2022-88569.html - Uncharted FRENCH HDCAM MD 2022

Close MenuPurple Jam

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ