Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

40710 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 apr, 07:28
Angelshipt
Где Надо Учиться На Маркетолога
Образовательная экосистема позволяет с нуля освоить профессию в области программирования и найти работу https://skill-way.ru/course-hard-skills-for-product-manager/
Каждому студенту гарантируется стажировка в рамках реального проекта после успешного окончания обучения https://skill-way.ru/basics-of-computer-literacy/
Также школа предлагает широкий спектр возможностей для бесплатного обучения https://skill-way.ru/wp-content/uploads/2022/08/Adobe_Photoshop.jpg

Обычно мы не включаем программы платформы в список лучших вариантов, но в данном случае делаем исключение, поскольку программирование — первое и флагманское направление обучения, предлагаемое платформой https://skill-way.ru/course-to-2d-artist-games/
В арсенале платформы обучение по 32 профессиям и 45 отдельным курсам https://skill-way.ru/course-to-2d-artist-games/

Python https://skill-way.ru/analyst-engineer/

— задачи и еженедельные конкурсы по программированию на C, C++, C#, Java, Python, SQL, Oracle, JavaScript, Ruby, Bash, Swift, Go, Scala, Kotlin, Rust, PHP, Typescript, Racket, Erlang, Elixir, Dart; для новичков и опытных; бесплатно и платно от 35 $/мес https://skill-way.ru/teaching-for-5-9-classes/
— упражнения и тренировки по программированию на 55+ языках; 9 000+ заданий; для новичков и опытных; бесплатно https://skill-wa
20 apr, 07:24
WallaceSOG
Компрессор Для
Установив циркулярную пилу в предназначенную полость размечаются отверстия под ее крепление http://www.negotiant.ru/48/
Хорошо подходит для этого 3D-фрезер, потому что на сверлильном станке данные отверстия нельзя будет просверлить из-за его ограниченной рабочей поверхности http://www.negotiant.ru/product_catalog/furniture_manufacturing/furniture_facades/594/

Стоит отметить, что универсальные устройства соответствуют всем нормативам технологического регламента и государственным стандартам качества http://www.negotiant.ru/page_scm/
Что же могут делать комбинированные деревообрабатывающие станки? На подобных устройствах без труда осуществляется:
Аппарат имеет рабочую поверхность в виде стола http://www.negotiant.ru/video/parket/avtomaticheskaya-liniya-proizvodstva-parketnoj-doski/
Она состоит из 2 частей http://www.negotiant.ru/product_catalog/furniture_manufacturing/molded_products/lineslaminating/511/
Одна из них подает деревянный элемент, а другая принимает его http://www.negotiant.ru
Между этими поверхностями расположен специальный вал в виде ножа, который производят нарезку http://www.negotiant.ru/product_catalog/furniture_manufacturing/molded_products/wrapping/242/
После разрезания деревянный элемент поступает на принимающий стол http://www.nego
20 apr, 07:19
Scottsow
Идеи Дизайна Кафе
Еще 5 новых трендов в дизайне, которые так легко реализовать Самые актуальные приемы и тренды в мире дизайна интерьера, которые можно воплотить у себя дома без больших затрат и ремонта http://olga-filippova.ru/portfolio-kafe-interyery

Освещение для работы https://olga-filippova.ru/fitnes-klub-xfit-chistyye-prudy
Применяют для освещения зоны, где вы работаете или учитесь https://olga-filippova.ru/interery-medical-study-center
Применяют для этого варианта специальные светильники с направленным светом https://olga-filippova.ru/office_interior



Перед началом этого этапа вы имеете четкое функциональное и эргономичное понимание своего будущего интерьера http://olga-filippova.ru/portfolio-kafe-interyery
Теперь пора перечитать техническое задание, пересмотреть картинки вдохновляющих интерьеров и приступить к дизайну в узком понимании этого слова https://olga-filippova.ru/office_interior

Первые заказы можно получить и во время стажировки https://olga-filippova.ru/interior_appartment
Потому в идеале стоит выбирать курсы тех студий, которые предлагают практику и возможность трудоустройства после обучения https://olga-filippova.ru/zakazat-dizajn-proekt-stoimost
20 apr, 07:15
JasonWrite
Интернет Магазин Косметика
Принцип действия https://energetix.vip/catalog/braslety/metallicheskie_magnitnye_braslety/1181/

Что такое лечебный магнитный браслет от давления и как он влияет на организм https://energetix.vip/catalog/sergi_bizhuteriya/podveski_na_sergi/1125/

Также магнит положительно действует на течение некоторых хронических заболеваний https://energetix.vip/catalog/sergi_bizhuteriya/sergi_gvozdiki_pusety/1113/
Так, в частности, магнитное поле благоприятно действует на участки с нарушенным периферическим кровообращением и иннервацией, что свойственно сахарному диабету https://energetix.vip/catalog/braslety/slaydery_na_braslety/1204/
Считается, что действие магнитного поля способно снимать длительные болевые синдромы, заживлять послеоперационные рубцы, уменьшать отечность тканей https://energetix.vip/catalog/braslety/sharmy/715/

Она основана на мнении, что сбои в работе органов возникают в результате негативных сдвигов в магнитном поле человека https://energetix.vip/catalog/detoksikaciya/
Эти нарушения вызываются неблагоприятным воздействием окружающей среды https://energetix.vip/catalog/kosmetika/2644/

Справедливости ради следует отметить: эффект от работы таких браслетов есть, но он не так велик, как его рекламные обещания https://energetix.vip/catalog/sergi_biz
20 apr, 07:13
Ronaldweigo
Логопед Для Детей
паралитическая форма —высокая температура тела 38,5 - 39,5°С, головные боли, насморк, боль в горле, боли в спине, руках, ногах, подергивание мышц, нарушение сознания, внезапное развитие параличей мышц конечностей, боли в мышцах https://med-newton.ru/yslugi/programma-reaibilitacii/

Подмывания мальчиков раннего возраста, не обнажать головку полового члена, так как у детей до 3-5 лет отмечается слипание крайней плоти с головкой полового члена
Медицинские сестры подчиняются старшей медицинской сестре и врачам-педиатрам, являясь их помощниками в проведении всей лечебно-профилактической работы в прикрепленных группах https://med-newton.ru/yslugi/defektolog/
Они готовят детей к плановым профилактическим врачебным осмотрам: проводят взвешивание, антропометрические измерения, готовят необходимую документаци выполняют профилактические и медицинские назначения врача, делают профилактические прививки, диагностические пробы, проводят забор материала для лабораторных исследований и другие медицинские назначени
Патронаж детей до 1 года https://med-newton.ru/yslugi/magnitoterapiya/
Проводится специалистами нашего детского медицинс

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ