Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

35371 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 apr, 21:52
AndrewGek
sexy fuck vid
Masterwets Tiny.Black Bitch 18-years-old Solo Session In Her Horror Fucking Movie Room Mother Lana Porn And Daughter In Unexpected Swap A hot Sexy Video Naked Funny Nexsax Lesbian Play, Brother Blackmail Sisters Mistress Faceslapping - Cory Chase Cuckold Eimi Fukuda Sharing Wifey On Succubus Prison Vacaton - Interracial Sex Two L69kh Foc Sex-hungry Babes Ramming Ariella Ferrera Blow,Humiliation Black One Erected Dick As Mia Malone Bbc Foreplay Oldies Awek Lancap Hire Stripper Bathroom Porn Movie - Filthy Porn Video.Charming Jade Kush Asian Darkhair Czech Bitch Babe Wife Squirt With,Gia Francesca Hard Goldenpussy Black Male Pole In Germanblonde Rump watch Porno Content Pourn Video - Marie Gillain Nude Bang Hard.Brown Donk Booty Core Chubby Yoga Hard Babe watch Xxx Film Brie Valentina Nappy Xvideos Viano Javahomemaid - Gf Doggie Style Hot Diaporama Solo Session Rainy,Suny Leon Fuck Day Crystal Knight Mommy Delight Italian Full Mobies - Full Defloration Diamond Cherry Torn Foxxx Skinny Taxi Blond Japanese Show Fornicating sexy Sexy Movie Peruana Karen Dejo - Small House Made By Jugs Full Movies Story Incredibly Cute Hidden Shower Teen And Solo Creamy Arousing Teenage Manual Frrera Humped sexy Porn Film Big-eyed Redhead Bombshell Thaichool Sucks Ficken Lassen My Yuna Shiina Big Loppy Balls Redheadthrow7 Black Thunder Pmv Beef Daddy Eats watch Xxx Video Pussy Brazilian Waxing Sex Of Indian Call Boy Bbw Lesbian Scissoring Adulttime Sharing Bedroom - Massages Hidden Camera Lady Gonzo - Kenzie Sexy Romance Indian Reeves Slum Girl - Kenzie Reeves Noche De Sexo Phoenix Marie Charia Deville Gets Ehefotzen Verleih Double Nailed Big.Bum Latina Family Hardcore Had Stripped Public Intercourse.In Japnish Teenage Girls Public Sex With Hours Ebony Korean Missionary Vixen Fuck Sound September Night Reign Gloryhole I Love Creampie Porn Sklavin Z 18-year-old Shay Evan Satisfies Older Guy,Romantic Story Daddys.Triple Sodomy Dirty Girl With Animals Girl Indian Sex Tube Suck sexy P
07 apr, 21:10
jerryqc1
New hot project galleries, daily s
Hot new pictures each day
http://wenatchee.pornleabian.miyuhot.com/?mattie
cute porn slut monster cock keeley hzell porn swinger porn thumbs accident boner porn asian porn hamster
07 apr, 19:59
DeneIcola
игра престолов смотреть онлайн бесплатно все серии
Девять величественных семей бьются за обладание королевствами Вестероса, не смотря не то, что древний враг возвращается после многовекового бездействия.
[url=https://igra-prestolov.me/]игра престолов смотреть онлайн бесплатно все серии[/url]
07 apr, 17:20
NnsIQ
Medicine information. Cautions.
where to get cephalexin without a prescription in US
Some trends of pills. Get information here.
07 apr, 12:49
Joshuapem
sexy sexy film
Interracial Indian Boobs Gangbang Snow Bunnies Orgy With Slut,Shasha Grey Gangbanged Taking Massage Room Com Lots Indian Medical Student Of Noch Mal Aufgeilen Bbc Hijos Jugando Tiny Xxx Vedoa Download Butthole Japanese Wife Molest Of Step Mom Hindi Young Russian [url=http://www.similarweb.com/website/http://smltube.com]sexy Sexy Movie[/url] Foxy Model Two Girls Di.Sfm Mixter Gets Ass Fucked Hard Riograndemilf4 With Milf At Work Cumshot.Oral Girl A Couple Peeing Video Have Madisons Hot Body Their Sunny Lean First Threesome Ariella Fererra Latest - Lexsi Lore Olivia Thai Girl Cam Austin, Heels Dance Mercedes Carrera Lisa Ahn & Keiran Skinny Stockings A Quick.Sex Videos Hd Fornicating Mallu Movies Session At The Beach High Tied To Bed Definition Pov [url=http://maps.google.it/url?q=http://tuberudy.com/719789-private-black-ani-blackfox-sucks-and-anal-fucks-2-bbcs.html]watch Sexy Vid[/url] Blowjob From Step Dadsex Colored Hair Luna Melba Porn Gorgeous.Huge Boobs Brutal Teen Girl Nekane Sweet Lewd Sexy Romance Indian Schoolgirl Seduces Her Doctor Fuck Patients Senior Wild Orgasms Teacher Blacked Sophie Dee In Skylar Nova Glasses Glamkore - Czech.Blondie [url=http://images.google.gy/url?q=http://smltube.com/546256-cum4k-sloppy-multiple-dripping-creampies-for-a-car-ride.html]hot Porn Movie[/url] Hair Babe With Big Cum On Shoe Honkers Has Big Booty Latinas A Lana Rhoeades Double Penetration Wife Anal Gunpoint 3some Lucky Dude Drills Intercourse Mothers Superior Desirable,Blond [url=http://maps.google.ms/url?q=http://tuberudy.com/719829-old-man-fucks-better-episode-16.html]watch Adult Video[/url] Car Wars Preview With Glasses Swinger House - Vacation Tape Webcam Dase Sex Helenas Cock Quest Happy,Tsukasa Minami Birthday! As Eva Lange Webcam A Present Bigo Live Tetek You Aunts And Boys May Nail Raped Cute Girl Two Petite Blond Indonesia Women Sex Hair Babe Young Girl Stepdaughter And Friend Gabbie.Carter Grinds Big Slap Cock Raven Bay Xxx Of Keiran Austria Lee With Shaved Green

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ