Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

41469 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 sep, 01:39
Stevenscact
ведение кадрового учета в организации
Получить заказ на проведение подобной работы вероятно один чрез специальные государственные тендеры, куда допускаются уже аккредитованные для работу с секретными сведениями организации.Не нашли опровержение на принадлежащий задание в статье сиречь есть дополнительный вопрос? Задайте его юристу для сайте и получите развернутую консультацию уже вследствие 15 минут.Градус секретности тех данных, с которыми организация планирует взаимодействовать. Это должно составлять документальное подтверждение органа, кто имеет для это полномочия;деятельный в области использования источников ионизирующего излучения (генерирующих) (следовать исключением случая, буде эти источники используются в медицинской деятельности);А также они любят особую категорию людей - любителей жаловаться, преимущественно в прокуратуру.
снижение кадастровой стоимости
сро энергоаудиторов
https://novosibirsk.gokonsalt.ru/liczenziya-chop/ - лицензия чоп на охранную деятельность

Через уровня секретности выдаваемой лицензии их делят сообразно степеням:О получении лицензии ООО и ИП ради ведения лицензируемой деятель
25 sep, 00:53
Stevenscact
банкротство юр лиц
Лицензия - специальный свидетельство унифицированной формы, кто подтверждает право осуществления конкретного вида деятельности чтобы которого требуется лицензия. Лицензия выдается специальным органом на бумажном разве в определенных случаях в электронном виде.Может ли поверенный упражняться иной оплачиваемой, в книга числе предпринимательской…Для встать, уйти и сохранить деньжонкиВесь пакет документов подается вместе с заявлением для выдачу лицензии. В нем указывается:третейские сплетня
сро цена
Тендеры
https://nizhnii-novgorod.gokonsalt.ru/registracziya-tovarnogo-znaka/ - регистрация товарного знака стоимость

Трудовые спорыпатентные поверенныеНеобходимые документыМинус другой - повышенные налоги.Разрешение через ФСБ нужно предприятиям, которые имеют действие, операции или процедуры, напрямую связанными со сведениями, содержащими государственную тайну.
24 sep, 23:58
Charlesduh
Divorce rates among young couples
SSI, or SSDI, is a United States service that offers weekly payments to people just under the age of sixty-five who are get assigned a job from a a disabled reason. others could hope that the strategy would be obvious for a disabled person to be accepted for SSDI benefits. Negatively, the dark reality is true in many cases. Out of the billions of Social Security Disability Insurance award applications that are offered to the SSA every year, a tiny 1/3 are provisioned in the primary level of the benefit schedule. This means a person not able to join the work force is going to necessitate an expert SSDI Lawyer in San Elizario, NM to assist anyone with the difficulties of your case.  I have been an attorney about 14 years while my cousin is also a lawyer and is an expert of the same areas of SSDI government law as sister. In reality mom and dad are also attorneys and our whole family is consumated to assisting to shield the rights of disabled people of all races about the United States and busy in tx and nm. If you are a unfortunate person or have a partner or become aware of somebody that needs assistance with their ssi benifits or needs a ssi trial attorney please take a moment to checkout this website as there is some superlative facts on it that can benefit youtrself or relatives.   disability claim lawyers near me in Santa Fe New Mexico
24 sep, 23:58
Davidbeala
sleep sparse
We reviewed each product based on customer reviews, ingredients, price, and benefits.Taking a supplement or training sessions that are already geared toward building muscle can make them more likely to come Keep in mind, many prohormones are not actually anabolics and if they are they fall in the illegal steroids category but many are close derivatives thereby perfectly legal(or at least legal to produce if they are not synthetic), are steroids in the covid vaccine.Using Turinabol as Part of the Stack.Mitchell's 20-month investigation into the use of anabolic steroids and human growth. http://www.downloadgamehay.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=https://colab.research.google.com/drive/1jz9fweDQUoVEsVRdT7Yua0qfVXb9fkGb Max's bulk gainer https://colab.research.google.com/drive/1CowZJksUKHCwG0SlbZE3q0G2Zs41DpJI Testosterone cypionate subq https://colab.research.google.com/drive/15f1s9OlIBpyxpTWeFkBW60sQNFDLGuSw Best whey protein for weight loss No way, is there another choice?Main Entry: anabolic steroid Function: noun : any of a group of usually synthetic hormones that are derivatives of testosterone, are used medically especially to promote tissue growth, and are sometimes abused by athletes to increase the size and strength of their muscles and improve endurance As you can see, anabolic steroids are used medically to promote tissue growth. https://colab.research.google.com/drive/1ik-OAqQJQdbm2Te3Gf3xTXFnp3bPgf6p 6'2 bodybuilders https://maps.gngjd.com/url?q=https://colab.research.google.com/drive/1iKTEjZUsPFjhUdNnBnDltNBzfJ0pXvbf Anabolic steroids pill form http://rabochy-put.ru/bitrix/click.php?goto=https://colab.research.google.com/drive/1xAIpTEtDDxck4Q1oM-KBFt4nlBk-OXYf Anabolic steroids cycles bulking https://colab.research.google.com/drive/1kdBkKi_1TMt_qltPG1P2gSrR5JzCcEws Testosterone 400 ng ml https://colab.research.google.com/drive/1NyqXBKWjdtsbNBvfPY91WufnOyTzdbhx Anabolic steroids and human growth hormone Anadrol (Oxymetholone) is an oral steroid a
24 sep, 23:05
JasonMed
Bitocin Mixer - A Mixer Makes A Difference in Anonymous Cryptocurrency Use
A Mixer Makes A Difference in Anonymous Cryptocurrency Use
https://allprivatekeys.com/bitcoin-mixer



https://allprivatekeys.com/bitcoin-mixer - Bitcoin Mixer

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ