Top 3 zodii care nu știu să piardă

| 06 dec, 10:05

Cu toții cunoaștem câteva persoane care nu suportă nicicum să piardă în fața altcuiva și de multe ori punem această atitudine față de eșec pe baza semnelor zodiacale. Se pare că zodiile influențează modul în care ne comportăm la finalul unei competiții.

Există de asemenea o legătură între horoscop și anumite tipuri de personalitate care nu reacționează atât de bine atunci când pierd. Și nu numai că aceste persoane gândesc astfel, dar de multe ori trec prin niște căderi epice. Adevărul este că oricât de supărat ești pe tine însuți, pe adversarii tăi sau pe o circumstanță anume, este întotdeauna mai bine să încerci să te detașezi de situație. Altfel, ai putea să te sabotezi și să ajungi singurul jucător din fosta echipă.

Iată care sunt cele 3 semne zodiacale care se descurcă cel mai puțin cu eșecul

Nimănui nu-i place să ajungă în situația în care oponentul său să se comporte că și cum nu știe să facă față unui eșec, pentru că astfel victoria proprie își pierde oarecum din dulceață. Până la urmă, chiar dacă ai investit mult în performanța ta, cu toții au făcut-o, au pierdut timp și au depus eforturi.

După pierdere, viața continuă în ritmul obișnuit și tot ce trebuie să faci e să îți muți focusul pe viitoarele acțiuni care te pot aduce în top. Fiecare zodie e caracterizată atât de calități, cât și de defecte, dar cel puțin știi că orice părți mai puțin bune ai avea, poți lucra în privința lor.

Primul în top este Leul

Nu ar trebui să surprindă faptul că zodia Leului ocupă primul loc în rândul zodiilor care nu se comportă într-un mod adecvat când nu ajung pe culmile succesului. Leul este, măreț, strălucitor, spectaculos și dramatic. Inclusiv partea lor așa-zis întunecată poate fi suprinzătoare. Când acesta e bun, e foarte bun, dar când nu , atunci e fix la polul opus. Un Leu care trece de cealaltă parte a succesului poate deveni foarte neplăcut.

Fiecare semn zodiacal are trasatura lui de bază, iar despre persoanele născute sub acest semn zodiacal putem spune clar că sunt lideri înăscuți. Ei consideră că a câștiga este un drept al lor, la fel ca și asumarea responsabilitățîi în dinamica grupurilor. Chiar dacă pot deveni un bun exemplu când conduc, comportamentul lor atunci când sunt înfrânți nu este o trăsătură demnă de a fi imitată. Fiind cel mai mândru semn zodiacal, ei își lasă adesea ego-ul să îi orbească în fața faptului că au pierdut în mod corect și fără nicio îndoială.

Pentru că își doresc să fie în centrul atenției mereu, atunci când pierd, trec automat mai în umbră, spre deosebire de victorioși. Și de cele mai multe ori au ținte foarte înalte pe care își doresc să le atingă, iar cu cât urcușul e mai dificil, cu atât căderea e mai greu de suportat, mai ales când este vorba și de anumite sume de bani. Leilor le place să se implice în fel de fel de activități și de aceea, tot ce e nou și provocator le stârnește interesul. O activitate relaxantă ca jocurile de pe jocpăcănele.ro este un bun exemplu de activitate care-i distrează pe lei. Jocurile online îi determină să dea ce e mai bun din partea competitivă a comportamentului și să își asume riscuri, una din părțile lor favorite. Investesc nu doar resurse imateriale, ci și ceva mai tangibil. În ceea ce privește eșecul, nu e punctul lor forțe, dar importantă e și călătoria, nu doar destinația. Leilor le poate lua mai mult timp să ajungă la această concluzie, dar e în natura lor să fie astfel.

Cum reacționează un Berbec atunci când pierde bani

Deși personalitatea Berbecului nu este la fel de mândră ca a unui Leu, ei sunt probabil cei mai competitivi dintre cei doi. Natura impulsivă și energică a Berbecului îl face să profite de orice ocazie pentru a concura, având un singur lucru în minte, mai exact, victoria. Din păcate sau din fericire, această mult-dorită victorie nu ține cont de astrologie și Berbecul nu reacționează bine atunci când realizează că nu e câștigător.

Când lucrurile nu merg bine, e probabil că acesta să caute posibili inculpați în jurul său și să găsească fel de fel de scuze. Persoanele născute sub acest semn zodiacal nu doar că iubesc să câștige, dar pare că au nevoie de acest lucru. Fie că e vorba de bani sau nu, câștigul îi caracterizează. Și mai ales dacă e implicată și partea materială, cu atât mai bine. Pentru ei, un final de concurs sau de joc e acel moment în care atletul ajunge la linia de sosire. Minutul în care se stabilește scorul final. Marea realizare de a primi cupa, trofeul, medalia. Dacă nu primește nimic, e o situație greu de suportat si se gândește cum să transforme activități care fac parte din rutina zilnică, în mici competiții din care să aibă ceva de câștigat.

Eșecul e o surpriză pentru nativul Taur

Când vine vorba de bani, competiții, provocări sau chiar jocuri online precum cele pe care le găsești pe jocpacanele.ro, Taurul e implicat în schemă în mod garantat. Poate pentru unii e o alegere surpriză faptul că acesta se află pe listă. Dar judecându-l după trăsăturile sale de personalitate, Taurul poate fi unul dintre jucătorii care se pricep cel mai puțin să piardă.

Deși sunt cunoscuți pentru răbdarea și fiabilitatea lor, este important să ne amintim că cei născuți în zodia Taurului sunt capabili să facă ravagii atunci când văd roșu. Energia sa are două viteze. Este fie relaxat și mulțumit. Fie este exagerat de energic și gata de a se lansa spre direcția care i se pare că îi va aduce cel mai mult succes. Și pentru că îi place rutina, atunci când iese din zona de comfort pierzând bani, își dorește cu ardoare să revină pe linia de plutire. Secretul e să găsească un balans între cele două viteze cu care este înzestrat, pentru a nu cădea prea brusc dintr-o extremă în cealaltă.

Indiferent de zodie, după un eșec, cel mai important este să poți merge mai departe

Există tipare de comportament pentru fiecare semn zodiacal, atât pentru cele 3 din topul menționat, cât și pentru toate celelalte. Până la urmă, fiecare persoană are propriile frustrări atunci când pierde bani, faima, încrederea, sau competiția în care a investit mult în ultima perioadă, indiferent dacă e Leu, Pești sau Rac. Dacă jocul se termină printr-un eșec sau o victorie, evaluează-ti propriile atuuri, dar și propriile defecte. Corectează ceea ce nu îți place și nu ține pasul în loc atunci când pierzi. Dacă nu treci mai departe, victoria nu te va ajunge din urmă niciodată.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

41776 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 iul, 15:25
morskiebaniPeK
тайский массаж город сочи
История тайского массажаУслуги профессиональных парильщиков и массажистов;Посещение сауны является не как приятной, только и полезной процедурой. Определенный процесс укрепляет устройство, тонизирует кожу, позволяет расслабиться после трудового дня. Все в некоторых случаях сауна может непременно противопоказана, поэтому перед ее посещением стоит проконсультировать со специалистом
спа салон массаж
сауна в сочи недорого центральный район
https://morskiebani.ru/o-komplekse/russkaya-banya - парение вениками в русской бане

—инфекционные болезни с обострением;Подготовка к парилкеОил массаж тож масляный тайский массажЗвезды в душ не ходят: сколь единожды и чем мытьсяПлавание – это аминь полезное специальность, которым полезно трудиться с рождения. Плаванье способствует укреплению иммунитета, развитию опорно-двигательной системы и мышечного тонуса. Особенно рекомендовано такое времяпровождение людям с проблемами позвоночника. Плаванье положительно воздействует для легкие.
01 iul, 14:27
falshbalkiPeK
фальшбалки из дерева купить
без специальной обработки материя не подходит ради использования во влажных помещениях.Скандинавский стиль предполагает наличие большого количества естественного света. Потолок и стены в нем обычно белого цвета. Полы изготавливают из светлой древесины. Балки для потолке могут быть естественного светлого оттенка дерева сиречь окрашенные в белый цвет.Бюро: накануне началом монтажа балок из любого материала, рекомендуется составить пространный рисунок, который преимущественно гордо ради сложного оформления мансардных этажей, куполообразных конструкций и др.
фальшбалки на потолке в квартире
декоративные балки на потолок купить в спб
https://фальшбалкиспб.рф - декоративные балки на потолок из дерева

пенопласт;Категорически запрещается крепить покрытие к печам.СВОИМИ РУКАМИФальшбалка и имитация брусаСтановятся частью освещения, выступая в роли коробов ради световых приборов, а также закрепителей люстр. Светодиодная подсветка, встроенная в балки, гармонично смотрится в интерьере, создавая эффект парения конструкции.
01 iul, 12:49
RichardExemy
百家樂
百家樂
百家樂
01 iul, 12:24
GlazeikinceK
модные очки для подростков
Вы поставляете товар в ретейл - розничные путы федерального и регионального масштаба. Самая сложная подвиг для отдела продаж. Она требует долгих усилий, чтобы попасть в сеть и зачастую малую отдачу. Самые большие финансовые риски существуют в организации оптовых продаж помощью розничный канал.Вы можете считать неважный и средний опт корпоративным заказчикам в корпоративном канале и разом развивать дилерскую сеть.В этой стадии организации продаж ради того, для продажи скоро увеличились, требуется существенно расширить часть оптовых продаж. Это количественный, однако не качественный рост. При такой организации продаж неминуем умножение издержек.
кепки бейсболки мужские брендовые
купить брендовые очки оптом
https://glazzeykin.ru/catalog/caps/ostrye_kozyrki/ - кепки восьмиклинки мужские

Позволительно сказать, сколько это основные компоненты, которыми руководствуется менеджер сообразно оптовым продажам.Я регулярно вижу непонимание интернет-магазинов и розничных магазинов своих поставщиков. Считаю что это от того, который они сами небыли в шкуре оптовиков, и потому не понимают их про
01 iul, 11:26
TamtemceK
каталог оптовых покупателей
Гарнитур оптовика достаточно многообразен и представлен разными поставщиками. Бывает, конечно, который оптовики работают с каким-то ограниченным товарным около (вендоры, дилеры и дистрибьюторы), однако это запрещается назвать общепринятой практикой. Постоянно спор в часть, который оптовики не практикуют заключение эксклюзивных контрактов на поставки через производителя и шабаш неоднократно являются посредниками промеж дистрибьютором и представителями розничной торговли. Список товаров среднего оптовика стартует с 5 тысяч наименований.5. Несменяемый поиск новых клиентов. Основная альтернатива розничной точки – получение прибыли ради счет увеличения продаж, поэтому они многократно готовы смотреть новые предложения. И есть вероятность потерять клиента, беспричинно как соперник предложит лучшие условия. Но это также означает, который кушать большая вероятность относительно просто отнять заказчика у конкурента. Следовательно никогда не прекращайте поиск новых клиентов, даже если обороты бизнеса достаточные.Господство дистрибуторским каналом - это трудоемкий и мног

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ